Vlădeştii Vâlcii – micul oraş domnesc, unde natura valsează printre case
Se spune despre Râmnicu Vâlcea că se află la marginea de est a Vlădeştiului, micul oraş elveţian care se întinde cum am descris anterior de la Lacul Frumos la Râul Frumos.
Două cartiere rezidenţiale, o mănăstire situată la marginea de sus a dealurilor, cele mai frumoase păduri de margini de Râmnic, râul lord, trotuare, iluminat stadal, un edil charismatic, gaze, asfalt, ce îi mai trebuie Vlădeştiului?
Se află pe bancnota de 10 lei? Deci le are pe toate, este una din comunele care se apropie de micile orăşele germane pe care le vedem de pe autostrăzile Europei. Este un oraş liniştit, unde ordinea, curăţenia, bunul simţ…, da, altceva domină. Este o poveste de succes a cum s-a dezvoltat satul românesc de după 1990, asta doar dacă avem oameni care ştiu să respecte natura, să aibă perspective şi să sfiinţească locul.
De fapt nici nu ştii când ieşi din Râmnic şi intri la Vlădeşti sau se simte diferenţa abia acum când toamna aduce alt covor pădurilor şi alte sens serilor de Vâlcea.
Este o răcoare unde doar daliile se simt bine. Este toamna din Vlădeşti unde merele zâmbesc la poartă iar perele aduc mai aproape de pământ ramurile bătrâne ale părului domnesc. Gutuile, căci la Vlădeşti, aceste lampadare ale toamnei încep să prindă culoarea de ceară şi să zbârlească puful. Vrăbiile se ceartă prin curte iar doi motani privesc panicaţi spre norii care vin de la munte. Trandafii mai dau o dată în pârg iar Olăneştiul care curge lin mângâie în dans picioarele de egrete şi acoperă mreana speriată cu unda lui catifelată.
La Vlădeşti pare că natura joacă pe prima scenă printre casele frumoase dantelate în cerul de noapte, în aspusul dinspre Buila, în fagul care se pregăteşte de somnul iernii. Ultimii greieri se ascund în iarbă să nu-i mai prindă roua rece iar un fluture de vară aleargă bezmetic spre un felinar.
Vlădeştiul, primul oraş verde, primul orăşel aerisit lasă natura să înveleacă locuinţele cu iederi lungi ca urma de şarpe, cu struguri de boltă aromaţi şi cu păpădiile de toamnă. Pe lângă curţi miroase a mentă iar drumul staţiunii se întinde leneş să adoarmă încă o noapte de septembrie.
„Vlădeştiul, da Vldădeştiul este un arhipeleag domnesc. De acolo de sus pe islazul nostru noaptea se vede cel mai bine cum mica noastră comunitate se scaldă în Olăneşti şi se strecoară apoi aici spre pădure. Da, sigur mai sunt multe de făcut dar cred că am trecut de mult de momentul acela în care Vlădeştiul a devenit un reper pentru cei care vor să vină aici. Este destinaţia preferată a celor care vor linişte, aer curat, natură şi oraş…la un loc”, spune Sorin Ghiţă, primarul Vlădeştiului.
Ciudat, când am revenit spre Râmnic, Calea Lactee era fix desupra acestzi mic tărâm din cel mai frumos judeţ al României…
Mihai IONESCU
