Vâlcea în 89 de cadre: În 2023 începe execuția drumului de legătură Muereasca – Băile Olănești
Programul Național de Investiții, comuna Muereasca a obținut o finanțare pentru modernizarea rețelei de drumuri comunale. Este vorba de toate drumurile din intravilan, parțial si drumurile care fac legătura cu stațiunile Băile Olănești și Călimănești.
Astfel, în viitorul apropiat, pentru turiștii care vin la Vâlcea, va exista o variantă mult mai rapidă de a vizita ambele stațiuni fără a mai ocoli prin Râmnicu Vâlcea. Drumul respectiv este nedescris de frumos și foarte necesar, atât pentru scurtarea distanței, dar și pentru turiștii din stațiune.
Primarul Ion Ungureanu a introdus în intravilan 40 de hectare din această zonă, special pentru dezvoltare agro-turistică, iar acum intenționează să extindă în zonă și rețelele de alimentare cu apă și energie electrică.
Acesta invită dezvoltatorii de pensiuni și alte structuri de cazare să investească aici, pentru că numărul celor care vin la Muereasca este unul care crește an de an.
”Până acum există un flux crescut al celor care se mută aici. care cumpăra case, terenuri, care se stabilesc în Muereasca, atrași de geografie zonei, de faptul că se află la 15 minute de Râmnicu Vâlcea, de investițiile pe care le-am realizat în apă, în reabilitarea de drumuri. Avem și alte proiecte pe zona de drumuri pentru anul 2023”, mai adaugă primarul din Muereasca.
Localitatea este una frecventată de turiști pentru că aici se află un obiectiv monahal unicat în România, Mănăstirea Frăsinei, un lăcaș de cult athonit. În fiecare zi de sărbătoare religioasă, sute de pelerini vin la Muereasca, în această frumoasă comună intramontană și, în afară de spiritualitatea pe care o regăsesc în ținutul monahal, aceștia apreciază și farmecul geografic al dispunerii intramontane a comunei.
Comuna se află în bazinul turistic al județului Vâlcea, în apropierea stațiunilor Călimănești, Olănești și Ocnele Mari și la 20 de km de Râmnicu Vâlcea.