Vâlcea are două „Meteore” – sfintele mănăstiri Arnota şi Vârful Romani

Puţină lume ştie că Vâlcea deţine cel mai mare patrimoniu naţional de mănăstiri şi schituri fiind pe drept cuvânt numit acest ţinut şi Athosul Românie. Dar, şi mai puţină lume cunoaşte faptul că la Vâlcea, avem două „Meteore”. Adică două mănăstiri absolut divine care sunt proiecţiile raiului pe pământ. Sunt două mânăstiri ridicate pe culme de munte, mănăstiri care strâpung cu cupola cerul iar cu temelia strâpung stânca dură.

Probabil că Dumnezeu îşi pune îngerii să se aşeze pe streşinile celor două lăcaşe de cult şi tot îngerii sunt cei care bat clopotele. Cele două Meteore au ceva diferit. Vechimea. Una este veche, de când lumea lui Matei Basarab a decis să o lase spiritualităţii româneşti şi una este nouă, construită pentru un înger, ridicat dintre oameni prea devreme

Prima este Arnota.

arnota 2Turiștii care aleg să străbată depresiunea Horezu și trec prin dreptul localității Costești sunt surprinși de o construcție albă care se zărește undeva pe vârful Muntelui Buia din masivul Parâng. Situată la marginea carierei de piatră, pe un mic platou, Arnota este una dintre puținele mănăstiri construite la aproape 1000 de metri altitudine, operă a domnitorului Matei Basarab.

Despre Arnota, fostul Arhiepiscop al Râmnicului, Gherasim Cristea, spune că „înseamnă ultimul pas spre Dumnezeu. Este locul cel mai înalt și la propriu și la figurat. Acolo, un clopot mare sună: bam!bam!bam! Despică văzduhul peste tot, de parcă acolo începe facerea lumii…’.

Drumul spre Arnota este unul care urcă serpentinat pe lângă cariera de piatră și lasă în spate Valea Bistriței, râul care a dăltuit în munte cele mai înguste chei în calcar din România.

Înainte de a intra în curtea mănăstirii, într-o pădure de mesteceni și molid, panorama care se vede până dincolo spre Măgura Slătioarei, îți taie răsuflarea. Se vede pitorescul drum al mocăniței, turlele impozante ale Mănăstirii Bistrița, localitatea Costești, cu casele mari cu un etaj, o veche așezare păstorească.

Mănăstirea Arnota nu este una mare, are aspect de cetate cu ziduri groase, dar pe cât este de mică, este pe atâtde cochetă. Iar liniștea de aici, de pe vârful muntelului, confirmă zisele fostului arhiepiscop al Râmnicului. Da, Arnota este mănăstirea care te apropie de Dumnezeu. Și nu doar ca altitudine. O curte plină de flori de toamnă, cu alei romani horezucurate, în care și șoaptele au ecou, câțiva călugări care îți dau senzația că nu pășesc. Locul pare încremenit în timp.

A doua mănstire este cea pe Vârful Romani. La peste 1.400 de metri altitudine, ctitoria lui Dumitru Creştin în memoria fiicei sale dispărută premature la 25 de ani a fost recent inaugurată, în urmă cu doar doi ani. Este o bijuterie brâncovenească, ctitorul a dorit să fei asemănătoare restul mănăstirilor vâlcene de jos.  Din curtea mănăstirii se vede Parângul în toate direcţiile iar în jurul acestei minuni divine s-a construit o staţiune nouă.  Mânăstirea are hramul Adormirii Maicii Domnului şi este locul unde se spune că îngerii se odihnesc noaptea.

Nu rămâne decât să vizitaţi cele două Meteore ale României, locuri unice în acest judeţ, poate cel mai frumos al României.

Mihai IONESCU

55 comments

  • Marianna Dobrea

    E foarte adevarat!Eu am vizitat Arnota prin anul 2005.Nu am cuvinte sa descriu ce sentimente te coplesesc cand ajungi acolo sus pe munte.Este un loc deosebit!

  • silviu covaci

    e frumos scris, si aveti si datoria sa anuntati la Academia Romana ca doriti sa adaugati in dictionar un nou cuvant !..sper ca-l veti gasi si singur, caci chiar suna ciudat !

  • Vlad

    Am fost la Arnota acum vreo 3-4 ani, tocmai terminau reparatiile… am avut impresia ca au cam exagerat cu adaugirile la cladirile conexe, dadeau un sentiment de modernism care nu-si avea locul acolo.

  • scarlat geo

    Arnota e superba

  • Pingback: Care au fost cele mai viralizate subiecte în presa online și pe bloguri? (W44 2015) | refresh.ro

  • Totul e perfect ca descriere,un singur lucru munții în care se află cele două splendide mânăstiri sunt MUNȚII CĂPĂȚÂNI. Nu Parâng acesta începe de la Olteț ,până în defileul Jiului.Cu scuzele de rigoare vă mulțumesc.

    • oana andrada

      Muntii Capatanii sunt subgrupa a Muntiilor Parang:)

      • Cresta Gheorghe

        Tot asa cum muntii Parang sunt grupa a muntilor Carpati. De ce sa nu spunem atunci ca manastirea Arnota se afla in muntii Carpati. Atata timp cat muntii Capatanii sunt o grupa bine definita, despartita clar de Parang prin cheile Oltetului, cred ca putem preciza clar ca aceasta manastire se afla aici. Mai mult, lumea se intereseaza cum poate ajunge acolo. De ce sa-i ajutam, spunandu-le concret unde se afla, adica la capatul sud-vestic al masivului Buila – Vanturarita din muntii Capatanii. Se merge pe drumul spre manastirea Bistrita, iar inainte de aceasta pe partea dreapta se urca cu masina in serpentine pana la manastirea Arnota.

  • Oliver

    Superba! Sper sa o pot vizita vre-odata.

  • Ihora Maria

    Stie cineva cum se ajuge acolo localitati din zona ;tren sau autobuz Multumesc

    • Marian

      Chiar inainte de intrarea in Horezu (cum vi dinspre Valcea) se face un drum la dreapta spre Manastirea Hurezi, satul Romanesti. Se merge pe acel drum pana ajungi la o intersectie. O sa ai semn de drum cu prioritate la dreapta, dar tu faci stanga. Ti acel drum pana sus. O sa treci si o podisca. Cam asta e, dar sfatul meu este sa parcurgi acel drum cu o masina de teren. Eu am fost acolo cu o skoda rapid si a fost o aventura (bine ca nu a fost masina mea 🙂 ). In rest e superb. Pana si acel drum are frumusetea lui. Bafta.

    • Marian

      Nu ai cum decat cu masina personala, din pacate. Iar drumul are cam 16 km de unde incepi sa urci pe munte.

  • Mihai

    Wow! Acesta este cuvantul care se poate adauga,zona Valcea poate fi denumita Athos-ul nostru,este o zona superba,plina de spirualitate,ca si cea a Moldovei!

  • Mihai

    Singurul lucru care pangaresc aceste locuri,este „celebrarea zilei tiganilor de pretutindeni, pe platoul din apropierea Manastirii Bistrita la poalele Arnotei” de ziua Sf.Maria,zi care este umbrita de manifestarile tiganesti-manele,fum,animale la protap,balci veritabil,cai putere,toale aurite,ca tinute nu le-as putea numi si grasime din belsug pe icoane,moaste si cele sfinte.

    • BUNA INAINTEA LUI DUMNEZEU SUNTEM EGALI AM FOST IN RIMNICUL VILCEA DAR NU AM STIUT CA EXISTA ASEMENEA MANASTIRII STRAVECHI SI FRUMUASE AS VREA SA LE VIZITEZ SI SA LE ADMIR CUGETIND VIATA DOMNULUI HRISTOS SI AINGERILOR CEL OCROTEA .UN SALUT LA TOTII SI AS VREA SA VAD SI UN FRUMOS REPORTAJ VIDEO MULTUMESC PE CURIND

      • Ungureanu Adrian

        Valcea are cele mai multe manastiri si biserici din tara ,……..in acelasi timp si cele mai vechi .

    • #citestemaimult

      Mihai, stimate , suntem in milenii 3 , am mai evoluat spiritual si emotional,am mai auzit de acceptare, integrare,diversitate.

  • Mihai

    Cred ca mai spectaculoase si neaccesibile turistilor de autocar, sunt Schiturile Pahomie si Patrunsa din zone apropiate. La Patrunsa se ajunge cu piciorul , peisaj mirific, aer curat, fara gunoaie aruncate , tocmai pentru ca accesul este limitat unora…

    • Mariana

      Am fost anul trecut 2016 la Patrunsa, pornind pe jos de la Pahomie. Drumul nu este excesiv de greu, dar nici usor. In schimb peisajele pe care le vezi nu le vei uita niciodata. As vrea sa stiu care din cele 2 drumuri de acces este mai usor; de la Pahomie sau drumul din comuna Barbatesti? Multumesc

  • Mariana Barbulescu

    Am vizitat aceste locuri prin anul 2002 si sunt minunate ! Un loc in care iti poti descarca sufletul ,si unde simti prezenta lui D-zeu ! Recomand tuturor celor impovarati de greutatile vietii , sa ajunga aici. Liniste si pace tuturor !!

  • Ion bojin

    Am fost sus la schitul Pahomie trecand si pe la schitul Iezer. Am vizitat 7 manastiri intr o zi. Aveti dreptate cu Athos dar locuitorii nu sant prea primitori si nici macar nu vor sa te indrume. Pacat ca se traieste din asta in alte parti. La Pahomie este raiul pe pamant si staretul este sigur omul lui D.zeu.

    • Daniel

      Superbe locuri.Am fost si eu acolo la Pahomie …zici ca acolo eate raiul …drumul e dificil dar linistea de acolo nu se regaseste nicaieri!!

  • Aurica Marica

    Am vizitat Arnota, prima data, la varsta de 12 ani. Acum am 85. Intre timp am mai fost acolo de nenumarate ori, fie in pelerinaj cu familia, fie ( o sa va amuzati ) in legatura cu serviciul ce il aveam de prestat, adeseori, la Cariera de calcar din masivul muntos de sub manastire. Descrierea facuta de catre Mihai Ionescu e splendida. E cu mult sentimentalism istoric si cu mult patos. Ma-as fi bucurat si mai mult daca ar fi prezentat si Legenda Manastirii Arnota, pentru ca este si ea tot atata de frumoasa cat si asezarea si istoria sa. Am sa incerc sa o fac eu, din ce imi mai aduc aminte ca mi-au povestit cativa calugari care s-au perindat pe acolo in cursul vietii lor. ,,Se spune ca Matei Basarab a decis sa construiasca ( sa ridice ) acolo aceast lacas de cult crestin-ortodox dupa ce in acel loc, printr-o manevra inteligenta, s-a salvat de a nu fi prins de catre turci, care de multe luni de zile il cautau peste tot, ca sa-l dea jos de la domnie si de ce nu, chiar sa-l ucida. Matei Basarab, fiind, deci, urmărit de turci, se refugiase pe un platou al muntelui unde se afla un lac montan inconjurat de mult stufăriş, In garda sa avea foarte multi osteni care sa-l apere, dar succesul de a-i birui pe turci nu era garantat. Atunci, unul din osteni, pe numele sau Arnautu, l-a sfatuit pe domnitor sa-si schimbe straiele intre ei si falsul Basarab sa fuga cu ceata de ostasi, atragandu-i pe turci sa-i urmareasca peste vai si dealuri. Se mai zice ca Arnautu i-ar fi confectionat lui Matei Basarab si un tub din lemn de soc, ca in caz de nevoie sa intre imbracat in lac si sa se ascunda in apa, respirand prin acel tub. Se mai spune ca turcii ar fi ajuns pe platoul cu lacul, ar fi controlat locul si nu l-ar fi gasit pe Matei Basarab, acesta fiind ascuns in apa, sub niste tufaris, respirand in acel timp prin tubul confectionat de catre Arnautu. Pana la urma, cica turcii au observat garda domnitorului si au pornit in urmarirea ei, in final avand loc o batalie in care falsul Matei Basarab si-a gasit sfarsitul. Dupa ridicarea manastirii, Matei Basarab i-a dat numele de ,,Arnota”, in memoria lui Arnautu, comandantul garzii sale, care si-a dat viata pentru a fi el, domnitorul Tarii Romanesti, salvat………..Aceasta e legenda pe care am auzit-o in urma cu 32 de ani de la calugarul staret, de atunci.

    • Ericka

      Foarte frumos doamna si ma bucur ca mai exista oameni ca dvs. care sa duca legendele mai departe!🌺In cartile de istorie actuale nu mai gasesti aproape nimic din patriotismul acestui popor roman atat de chinuit😢Atata dezbinare si ura nu a mai avut poporul roman in toata istoria sa!!!

    • Mulți dintre noi nu cunoaștem istoria acestor locuri pline de încărcătură istorică și spirituală.
      Mulțumim celor care din dragoste fac oficiul de ghid!

    • Smighelinschi Elena

      Foarte frumoasa povestea. Sa aveți sănătate multa.

    • Huiban

      Multumim pt ca ati redat aceasta interesanta legenda .

  • ciocionoiu ispasia

    As vrea sa ajung la Arnota dar sa fiu cazata daca se poate o saptamana Doamne ajuta

    • Mioara Popescu

      La Arnota, măicuțele sunt foarte drăguțe și au câteva chilii care se pot inchiria.Peisajele de vis , aerul curat, preparatele mănăstirești sunt ingredientele care fac din popasul la Arnota unul de neuitat.

  • Constsnta Dobre

    Am vizitat Mănăstirea Arnota prin 2015 cred, este o minunăție. Urcat acolo pe munte ,la Mânăstire , totul pare altfel . Ești rupt de lumea reala , ești deja in grădina Domnului !!!

  • Marilena

    Felicitări pentru informațiile detaliate!

  • Tarta Grigore

    Am trecut și eu prin zona, dar n-am știut de aceste minunății ale neamului ROMÂNESC.
    Cu siguranța le voi vizita in viitorul apropiat.

  • Elena

    Este o lume de vis un aer ingeresc urmat de o liniste deplina in care doar pasarile se aud cand ciripesc iar toaca rasuna si clopotele bat rasunand pana la cer e superb locul merita ajuns la acel colt de rai

  • Sebastian

    Si tare te.a mai deranjat acest cuvant! Voi NICIODATA nu veti îngădui nimic pt ca sunteti ,, marunti” . Rănită rămâne o metaforă si cu si fara acea greșeală.

    • Maria Achimfa

      Draga Sebastian , si eu am fost surprinsă de acest ” neologism ” al dumitale, dar mi.a placut, mai ales ca pornește de la rădăcina cuvântului „serpentina ” , si sincer , nu mi se pare un sacrilegiu ca ai introdus în lb română un cuvant nou, ca sa spun asa ! Nu fi necăjit, oamenii sunt deseori malițiosi, ca sa nu zic altfel !

  • Vali Vasilescu

    La inceputul lunii iu.nie, anul acesta inca nu erau terminate lucrarile de la zidurile exterioare. In ciuda faptului ca am fost la Arnota intr-o zi ploioasă, a meritat fiecare moment petrecut acolo. Am avut parte de o descriere si un istoric la biserica veche si la muzeu, lucru ce nu se mai întâmplă, din păcate, nici la marile mănăstirii din Moldova. Trebuie vizitat.

  • Da Mănăstirea Arnota e frumoasă și că așezământ , dar mi-a îmi place mai mult Mănăstirea Patrunsa care e in munții Buila și e la o înălțime de 1475-1500 metri și numai un adevărat pelerin se încumeta sa urce pe munte pe cărări de munte pina la locație .

  • VALEANU

    Foarte interesant ! Daca aveti ocazia, cititi istoria manastirii Arnota ! Este interesanta !

  • Sorin Suba

    Care este istoria munților „Capatanii”?

  • Acb

    Arnaut era un mercenar albanez,asa se numeau!

  • COSTACHE

    BUNA AM AJUNS PANA APROAPE DE MANASTIRE DAR NAM REUSIT SA AJUNG SUS LA IA LA INTOARCERE AM AVUT PROBLEME LA MASINA. SFINTE PARINTE VA ROG DIN SUFLET SA VA RUGATI SI PTR MINE SA RECAPAT CA AM PERDUT CASA UNDE AM STAT SI DUPA 40 ANI AM FOST DAT AFARA ACUM STAU CU CHIRIE LA 75 ANI E GREU PENTRU CA NU AM O GARANTIE CA MA VOR TINE ACESTI OAMENI MULT VA ROG DIN SUFLET MULTUMESC AMIN

  • Carmen H

    Toate bune și frumoase dar fotografia de sub titlu este a unei mănăstiri din Grecia.

    https://www.greeka.com/thessaly/meteora/sightseeing/meteora-roussanou-monastery/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *