Undă verde pentru turcii de la Mapa pentru construcția lotului de autostradă Boița – Cornetu
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis pe 1 iulie 2022 ordinul de începere pentru proiectarea secțiunii 2 Boița – Cornetu (31 km) din Autostrada Sibiu – Pitești, au anunțat marți reprezentanți ai CNAIR. Asocierea de constructori din Turcia care a câștigat contractul are la dispoziție 18 luni pentru elaborarea proiectului pentru lotul ce traversează Carpații.
CNAIR a semnat pe 7 februarie 2022 contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 2 Boița – Cornetu din Autostrada Sibiu – Pitești. Câștigătorul licitației pentru primul tronson peste Carpați este asocierea de firme din Turcia Mapa – Cengiz.
Printre subcontractanții declarați la licitație de asocierea câștigătoare se numără și firma românească de elaborări studii geotehnice Geostud București.
Valoarea contractului pentru realizarea tronsonului de 31 de kilometri din A1 se ridică la 4,25 miliarde de lei.
Pe traseul acestei secțiuni care face parte din coridorul 4 Pan-European vor fi construite:
– 49 de poduri și viaducte
– 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1.590 m (lungime totală de 4.920 m)
– 1 ecoduct pentru mamifere mari în zona localității Lazaret
– panouri fonoabsorbante în zonele în care traseul trece în apropiere de localități sau de arii protejate
– aliniamente de arbori în dreptul localităților, pentru reținerea poluanților atmosferici.
Termenul de finalizare prevăzut este de 18 luni proiectare și 50 de luni execuție.