Uite pe ce dau vâlcenii 20 de milioane de euro înapoi, o lucrare ce nu se mai termină

Din păcate, pe zi ce trece, o veste care părea acum un an halucinantă deja ne ia cu fiori.

Da, vom da înapoi 20 de milioane de euro. Centrul Râmnicului va costa locuitorii urbei 20 de milioane de euro, adică, nici mai mult, nici mai puţin, fiecare râmnicean va da, din buzunarul propriu, cam 200 de euro de căciulă, adică 900 de lei noi sau 9 milioane vechi. Altfel spus, 10 milioane de lei vechi, ce mai tura-vura.

pasaj2O scurtă plimbare prin zona centrală m-a întristat. Şi nu am mai avut chef de nimic. Poate să aibă aur la final acest centru, dar proasta gestiune, dirigenţia de şantier etc. … vor produce pagube imense la bugetul oraşului.

La pasaj Cozia, se toarnă, în cele din urmă, cota finală, placa. Dar asta nu înseamnă că e gata. Iar la parcarea subterană, mai e destul. Deci 2 luni, cât avem deadline-ul, sunt efectiv science fiction pentru ca  firma respectivă să termine lucrarea.

În rest, platoul de promenadă nu există, nici pietrele de pavaj nu sunt puse, nici arteziana. Nimic.

Asta e! Dacă ne-a mâncat undeva să avem centru modern, de care să ne apucăm în ultimul ceas!

Concluzia este simplă. După mai bine de 1 an şi jumătate cu oraşul paralizat, ne trezim că facem  şi chetă, ca să plătim lucrarea, de parcă noi am vrut-o.  Adică şi aşa…, şi cu banii luaţi!

pasaj1Restul sunt simple snoave, că va scoate guvernul din fondul de rezervă bani pentru a acoperi cheltuielile. Sunt simple gogoriţe. Cioloş a avut arici în buzunar şi când cu indemnizaţiile pentru mame. D-apoi să scoată peste 1 miliard jumate pentru lucrările europene din România!

Dar asta nu e totul, la banii din centru, trebuie să adăugăm şi firfireii pentru ştrandul din Ostroveni. Om avea noi, apoi, cel mai mare Complex Spa din Oltenia, dar şi pe ăsta tot pe banii noştri îl facem, că nici aici nu ne încadrăm până la 3o iunie.

Aşa că, stimaţi vâlceni, bugetul de la Râmnicu Vâlcea, adică banii pe care îi dăm noi prin taxe şi impozite, va fi văduvit cu vreo 20 de milioane de euro, pe puţin. Amin!

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *