Top 10 obiective din Țara Horezului, pe care trebuie sa le vizitati cand veniti la Vâlcea

Horezu este capitala uneia din cele mai frumoase zone turistice din județul Vâlcea, unul dintre cele mai mari și mai frumoase din Oltenia de sub Munte. Stațiune de interes național și-a creat propria țară, Ţara Horezului, despre care am spus că este Tirolul României, loc unde coabitează ”Munţii Stâncoşi” ai Vâlcii, adică ai Căpăţânii cu fruntea de peste 2000 de metri, cu peşteri şi ape curgătoare, cu chei şi văi frumoase, cu staţiuni în devenire – Romani şi Ursu, cu ceramica ontologiei româneşti, cu bisericile duse spre cer ca nişte meteore, cu ciobanii ardeleni care au ales Oltenia de sub Munte. O ţară cât un univers, cu trovanţi, cu Slătioare, cu Bistriţele Reginei Maria, cu Vaideeniul poem al transhumanţei, cu marele predicator din cer – Brâncoveanu cel Sfânt. O ţară, de fapt un regat al Vâlcii de Vest.

1. Mănăstirea Hurezi

Dintre toate monumentele brâncovenești, Mănăstirea Hurezi (sau Horezu) este cea mai de seamă, atât prin proporții, cât și ca realizare artistică, înscriindu-se, alături de mănăstirile din nordul Moldovei, ca o capodoperă a genului, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO (din anul 1993). Mănăstirea Hurezi este așezată la marginea satului Romanii de Sus, localitate aflată la o distanță de aproximativ 50 de kilometri înspre vest de Râmnicu-Vâlcea, pe Drumul Național DN 67, în județul Vâlcea.
Ansamblul monahal de la Hurezi se întinde pe mai mult de trei hectare, cuprinzând mănăstirea propriu-zisă, Biserica Bolniță, Schitul Sfinților Apostoli și Schitul Sfântul Ștefan. Acestora li se adăugă Biserica Sfinții Îngeri, ctitorită tot de unul dintre stareții mănăstirii celei mari, aflată puțin mai la sud de incinta mănăstirii.
Cea mai mare și mai însemnată ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi a fost zidită între anii 1690-1697, nu departe de Mănăstirea Bistrița, a boierilor Craiovești, rude ale Brâncovenilor, și de Arnota lui Matei Basarab, tot rudă, la vreo 35 km de Râmnicu Vâlcea, și la câțiva kilometri de aceste mănăstiri, în inima unui codru secular în care stăpâneau huhurezii, spun legendele, pe moșia proprietate a lui Constantin Brâncoveanu, încă de pe când era boier.
Mănăstirea a fost ridicată pentru a îndeplini și funcția de necropolă, urmând ca în pronaosul bisericii mari să fie înhumate rămășițele pământești ale voievodului Constantin Brâncoveanu, dacă sfârșitul vieții lui ar fi fost cel firesc. De aceea, mănăstirea era ctitoria de care voievodul avea cea mai mare grijă și pe care a vizitat-o adesea, cum atestă însemnările lui de taină, mai ales între anii 1694 și 1695. De altfel, pronaosul păstrează câteva morminte. Mormântul cel mai de seamă, lucrat din marmură și acoperit cu o placă sculptată, pregătit pentru ctitorul voievod, nu și-a împlinit însă niciodată rostul său. Trupul decapitat al sfântului martir voievod Constantin Brâncoveanu a fost înmormântat în Biserica Sfântul Gheorghe din București, o altă ctitorie a sa.

 

2. Satul muzeu Olari

Poate nu multă lume ştie că la Horezu de Vâlcea există o mină de aur. Dar aurul de aici nu este extras toxic, nu se scoate cu cianuri, nu, aurul de la Horezu este scos de Dumnezeu cu ajutorul oamenilor. Adică al meşterilor care se joacă de-a creaţia.
Dumezeu ne-a făcut pe noi din lut şi ne-a dat viată, meşterii olari creează frânturi sau cioburi de rai, prin meşteşugul lor. Ei modelează aurul din lut. Aurul din lut este mai preţios decât aurul cu cianuri. La Horezu se face alchimie, la Horezu pământul prinde culoare, vorbeşte, se mişcă şi devine nemuritor. Pentru că la Horezu avem cel mai frumos atelier în aer liber. Horezu trăieşte prin asta, este capitala europeană a ceramicii. Şi are de peste 2000 de ani, jocul cu focul şi pământul. În Horezu există un sat-muzeu, Olari, un sat european al acestei bresle, unde pereții caselor sunt împodobiți cu celebrele farfurii hurezene. Un simbol dominant în decorarea vaselor de Horezu este cocoșul. Prin harul lor, meșterii olari sunt priviți ca niște „vrăjitori”. De aceea, la Horezu, despre olar se spunea că „va avea mare muncă pe lumea cealaltă, că arde și chinuiește pământul”. Într-o legendă se spune că olarul și-a furat meseria din cer, de la Dumnezeu, care, la facerea lumii, l-a zămislit pe om din lut, însuflețindu-l, dar olarul, neputând să dea vaselor viață cu suflarea lui, le-a băgat în dogoarea focului, ca să le dea suflet și grai. La Horezu se poate vorbi de adevărate dinastii de olari: Vicșoreanu, Ogrezeanu, Pietraru, Giubega, Mischiu, Iorga, Bâscu, Popa, Tambrea. Sunt doar câteva dintre familiile de olari din Horezu în care meșteșugul a trecut de la părinți la fii și nepoți. Horezu respiră ceramică, trăiește prin ceramică.

3. Atelierele de țesături și pictură de la Mănăstirea Hurezi sunt mai puțin cunoscute. Aici erau executate manual prin vechi tehnici: țesaturi, covoare și picturi religioase de o mare valoare . Școala artistică, în special  cea a picturii murale și icoanelor, înființată la Mănăstirea Horezu la începutul sec. XVIII, reprezentând o sinteză între arta orientală bizantină și arta occidentală, a exercitat o influență profundă în arta și arhitectura religioasă din regiunea Balcanilor, răspândindu-se din Valahia în toată vecinătatea ortodoxă.

4. Biserica Bălănești

Cel mai vechi lăcaş de cult din zona oraşului Horezu este Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” situată pe cursul râului Râmeşti, în satul Bălăneşti. Obiectiv aflat pe lista monumentelor istorice, biserica este ctitoria marelui cărturar, mitropolitul Ştefan, originar din această localitate vâlceană.
Mitropolitul Ştefan, care a fost “copist” în mănăstirea Bistriţa, călugărit la Tismana, hirotonit ieromonah, apoi ales egumen şi mitropolit al Ţării Româneşti, în două rânduri ( mai 1648 – iulie 1653 ) şi (1655 – 1668 ), este cel care ridică şi Schitul Grămeşti din satul Pietreni – Costeşti (Vâlcea), o altă capodoperă arhitectonică de patrimoniu cultural naţional. Personalitate culturală de mare valoare, înaltul ierarh vâlcean a tipărit în vremea păstoriei sale “Îndreptarea legii“, “Pogribania preoţilor mireni şi a diaconilor”, “Mistirio” sau “Sacrament”, “Târnosniai”, “Triod” şi un “Liturghier” slavo – greco – roman, cu miniaturi, în manuscris. A adormit întru Domnul la 25 aprilie 1668, fiind îngropat în catedrala din Târgovişte.
Deoarece lipseşte pisania originară, data exactă a sfinţirii bisericii nu este cunoscută cu certitudine. După tradiţia locală, construcţia ar fi fost începută în 1642 de Ştefan, viitorul mitropolitul al Ţării Româneşti, când a devenit egumen la mănăstirea Tismana. Virgil Drăghiceanu încadrează construirea biserici între anii 1658 – 1659, dar spune că s-a ridicat cu “16 ani înainte de ridicarea Grămeştilor” (corect 6 ani). I. Donat o încadrează tot în această perioadă, a domniei lui Mihnea al III – lea (martie 1658 – noiembrie 1659). Este renumită pentru pictura unicat în Europa, ce reprezintă „Femeia cu coasa”.
5. Biserica Horezu este așezată în centrul orașului și are hramul ” Intrarea Maicii Domnului în Biserica” si reprezintă o urma a tradiției orașului-târg din nordul Olteniei. A fost construita intre anii 1800-1804 de către Ioan Urșanu, vătaful de plai din acel timp și este monument istoric.

6. Biserica Urșani cu hramul „Intrarea Maicii Domnului in Biserica” si „Sf. Ioan Botezatorul”, construită in anul 1800 de către Ioan Urșanu, reprezintă un reper de marcă pe harta culturală a județului Vâlcea.. Este o biserică armonioasă ca proporții, are planul treflat și două turle zvelte cu elegante arce în retragere, în dreptul ferestrelor. Renumele de care se bucură se datorează amplei dezvoltări a tabloului votiv pe trei pereți ai pronaosului (sud, vest, nord), în care, practic, este înfățișată întreaga comunitate ce și-a adus aportul, după posibilități, la ridicarea bisericii în anul 1800 și înfrumusețarea ei cu pictură murală interioară și exterioară, lucrare realizată în 1805-1806”, spune Ligia Rizea.
Ctitorul principal al bisericii este „cunoscutul vătaf de plai al Hurezilor, Ioan Popescu, (…), alături de mulți alți ctitori mărunți pictați în emblematicul lăcaș al cărui interior adăpostește, în pronaos, pe pereții de sud, vest și nord, 37 de personaje rurale, rânduite parcă voievodal, unele numite ‘prisoase’, într-un tablou ctitoricesc colectiv unic pe care l-am comentat de mai multe ori”, spune acad. Răzvan Theodorescu în ‘Episcopi și ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea’.

7. Centrul vechi cu parfum de epocă
De fapt, este singurul oraș din Vâlcea care mai păstrează un centru istoric, nedistrus de regimul comunist în totalitate, astfel încât mai multe clădiri de patrimoniu de secol XIX – XX au fost puse în valoare prin modernizarea acestei zone din oraș. zona pietonală de interes turistic din Centrul istoric al orașului Horezu, și-a schimbat înfățișarea în vederea conservării și promovării specificului local.S-au creat facilități și dotări corelate cu integrarea spațiului verde din perimetrul vizat ca zona de recreere si relaxare. A devenit o zona extrem de atractivă care permite o accesabilitate sporită pentru zona centrală dar si spații de relaxare și loisir în conformitate cu normele actuale de igiena și siguranță. S-a îmbunătățit astfel circulația pietonală păstrându-se o planietate unitară, fără diferențe de nivel între spatiile ocazional carosabile și pietonale.

8. Pădurea uriaşă de Ferigi de lângă Cetatea Hurezilor
Una din cele mai mari păduri de ferigi din Vâlcea şi poate chiar din ţară se află la Horezu. Chiar în Romani, lângă Mănăstirea Hurezi.Pentru cei care vor să ajungă la Mănăstirea întinsă ca o cetate medievală, pot să admire natura de lângă. Aici aşa cum am spus, se află întinsă, pe zeci de hectare pe malul stâng al pârâului Romani, o uriaşă pădure de ferigă, superbă, plină cu iazuri şi mlaştini. Peisajul te duce cu gândul la vegetaţia din jurasic, acolo unde ferigile erau arborii de odinioară.Locul se află în stânga mănăstirii pe drumul spre biserica Sfântul Ştefan. Locul unde se află şi un lac plin cu broaşte ţestoase mediteraneene.

9. Școala ceramicii românești se va deschide la Horezu

Unul dintre cele mai mari centre culturale tematice din România, se construieşte la Horezu, în satul tematic Olari. Menirea acestui centru multifuncţional este aceea de a conserva tradiţiile, patrimoniul dar şi de a oferi o perspectivă acestui meşteşug, ceramica hurezeană. Centrul cultural Horezu va include un muzeu al ceramicii, ateliere şcoală unde se va preda meştelugul olăritului şi o sală de conferinţe. Locaţia acestui centru este chiar la capătul străzii tematice Olari, stradă unde locuiesc cei mai mulţi meşteri olari din România.

10. Cocoşul de Hurez, festivalul de creaţie al meşteşugarilor olari
Povestea Târgului de ceramică “Cocoşul de Hurez” începe în vara anului 1971 pe malul batrânului Alutus, atunci când organizatorii Festivalului de folclor “Cântecele Oltului” au avut harul să adauge la această sărbatoare a cântecului, jocului şi portului popular, sărbătoarea lutului, a lutului care prinde viaţă în mâinile fermecate ale meşterilor olari.
Începând cu 1974 (a IV-a editie), Târgul se organizează în parcul de la stejarii seculari – oferind fiecărui participant spaţii pentru a-şi expune lucrările. Prin invitarea la târg a olarilor din celelalte centre românești, maghiare și săseşti, se realizează o foarte bună viziune de ansamblu a olăritului contemporan. Târgul ceramicii populare românești reprezintă un eveniment de primă mărime din calendarul anual al culturii naţionale deoarece găzduieşte în fiecare an, sub umbra stejarilor seculari din satul de vacanţă “Stejari”, festivalul culorilor şi compoziţiilor plastice transpuse în lutul reînviat de mâinile fermecate ale meşterilor olari. Sosiţi din toate centrele active din ţară olarii alcatuiesc, prin alăturarea la Târg a roadelor muncii şi inspiraţiei lor, un tablou complet al fenomenului olăritului contemporan. Acest fenomen atrage an de an mii de cunoscători şi admiratori ai autenticului românesc, ai tradiţionalului adus la nivel de artă, oameni care ştiu să distingă valoarea consacrată prin valorile certe ale artei populare şi tradiţiei multiseculare a acestui vestit meştesug.
Pornind de la tradiţia stravechilor târguri de Moşi, această manifestare se constituie ca o frescă a creaţiilor mesteşugarilor lutului din România. Fiind înzestrat cu o vitalitate creatoare de excepţie, Horezu este un caz aproape singular în cadrul centrelor ceramice românesti prin faptul că mesteşugul este practicat ca principală sursă de venit a descendenţilor vestitelor familii de ceramişti Vicşoreanu, Iorga, Frigură, Mischiu, Popa în condiţiile unei societăţi moderne, în permanentă schimbare. Este un argument care justifică atât perenitatea evenimentului, cât şi largul ecou naţional şi internaţional al acestei extraordinare manifestări.

sursa foto: INTERNET