Toate drumurile din comuna Șușani vor fi asfaltate

În prezent, în comuna Șușani, mai sunt de finalizat trei drumuri de interes local, respectiv în satele Linia Mică, Ușurei peste pârâul Beica și Șpiridonești. Potrivit primarului Gheorghe Staiu, investiția a fost începută anul trecut și presupune asfaltarea a 7,8 km de drumuri, din care au mai rămas de asfaltat doar 3 km. ”Prioritar pentru terminarea infrastructurii rutiere din Șușani este proiectul pentru modernnizarea drumurilor de interes local în lungime de 8 km, iar cu acest proiect se va finaliza modernizarea și asfaltarea tuturor drumurilor din comuna Șușani. Proiectul va fi depus la Ministerul Dezvoltării, pe OG 28, pentru a obține finanțare. În același timp se lucrează la documentația privind asfaltarea drumului comunal 63, Ușurei – Sârbi, în lungime de 3,4 km și a drumului comunal 54, Râmești – comuna Lungești, drum ce face legătura cu localitatea Lungești, în lungime de 6,5 km, până la hotar. Demarez, în primăvară, un alt proiect prin Grupul de Acțiune Locală (GAL), construirea unei piețe agroalimentare, iar locația va fi lângă sala de sport, la fostul CAP”, a încheiat primarul Gheorghe Staiu.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *