Toamnele vieneze sunt imaginile de Rai pe Valea Lotrului
O plimbare trebuie musai făcută de la Călimăneşti în sus. Să intri în Valea Oltului, prin canion şi să ieşi prin Valea Lotrului. Acum, în octombrie de margini.
Nu există pictori, nu există nimic mai divin, nu există cuvinte, nu există o scenă atât de mare a lumii, nu există poezie scrisă de toţi poeţii lumii care să poată descrie ceea ce apare prin ochii sufletului, prin buzele inimii, prin ce a primit umanitatea de la zei.
De la Cârligul, viaductul Oltului, şi până sus, spre castelul Coziei, toamna se întinde ca o cadână în palatul sultanului de Vâlcea. Are culori de basm, de parcă toate curcubeele din univers au venit la un sfat al înţelepţilor. Şi asta nu e tot. De la Brezoi, începe să curgă, în neştire, cascadele din rai. Raiul de toamnă cu roşu, galben, galben-auriu, oranj, aramă, verde pal… Este un joc, un joc al minţii, un drog, o halucinaţie care începe când respiri şi nu se mai termină.
Pădurile vieneze de aici au plecat. De la Săliştea, de la Brădişor, de la Mălaia. Toţi aştrii din galaxie au explodat pe Valea Lotrului, sunt mii şi mii de miliarde de supernove care au aurit pădurile. Toamna e goală, e îmbrăcată, e o zână, e o împărăteasă, este iubita mea din patul nopţii polare.
La Mălaia, timpul se opreşte, fuge printre munţi sau urcă pe cărări până acolo, pe creasta de toamnă. Fuge bezmetic printre mesteceni şi fagi, printre frasini şi mojdreni. Sperie acvilele şi apoi se aruncă într-o nepăsare cosmică, printre oameni. Ca să intre prin Ciunget şi Scoruş acolo, pe cascadele vieţii noastre în timpul curent.
Iar de la Voineasa, pădurile aleargă la nunta cerului. Frunzele se aruncă în neant, cad pe margini de drumuri, se zgârie de ţepii molidului şi merg apoi arce mii pe Lotru la vale. Fiecare arcă este o poezie care ticăie precum spiriduşii de poveste.
Muntele, Lotrul, pădurea şi toamna vieneză. Asta este povestea de la Brezoi în sus, spre Voineasa. O toamnă care curge de pe Ţurţudanu până la Vidra, până acolo unde Lotrul vine spre noi, să ofere imaginea raiului, măcar o dată pe an, pentru noi, muritorii…
Mihai IONESCU
