Povestea tristă a Acceleratului de Arad care nu a mai ajuns niciodată la Râmnicu Vâlcea

În toamna anului 1989, apare mersul trenurilor pentru anul 1990. Încă nu fusese revoluție. Încă nu ne luasem porția de libertate. Oamenii cumpărau Mersul Trenurilor pentru că voiau să știe unde vor petrece concedii în vara anului 1990. Până în 1989, trenul în România era mijlocul de transport folosit de 70% din populație, procent similar cu cel actual din UE. […]

» Read more

Pentru prima dată în 30 de ani, nici PSD, nici PNL și nici USR nu ne mai aburesc cu proiectul căii ferate Vâlcea – Vâlcele. De apreciat

Când vine vorba despre investiții, toate partidele promit cam aceleași lucruri- drum, spital, școală, sprijin pentru afaceri-, însă modul de prezentare a acestora în programele de guvernare sunt diferite. Am răsfoit sutele de pagini din programele de guvernare ale PNL, PSD și USR-PLUS, pentru a vedea cât de mult interes prezintă investițiile pentru fiecare dintre aceste partide și cum vor […]

» Read more

Gara din Vâlcea pe unde ar fi urmat să circule Trenuri Expres sau Intercity; acum circulă caprele…

Şi acestea câte mai sunt. Că nici vaci nu mai există… Ăn imagine avem Gara Râmnicu Vâlcea Est sau Gara Goranu. Gară care făcea parte din magistrala Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu. Conform proiectului, în 1990, magistrala devenea una principală iar între 1990 – 1995, calea ferată urma să se dubleze şi să fie electrificată. Astfel încât […]

» Read more

Calea Ferată Vâlceană a ajuns o ruşine naţională! Cum au îngropat în 30 de ani nodul feroviar Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vâlcea ar fi putut deveni astăzi unul dintre cele mai importante noduri feroviare din sudul României… În prezent, avem trenuri cu 2 vagoane, o cale ferată cu traverse de lemn, halte dărâmate, linii îngropate, faliment. Nu mai avem nicio cursă feroviară importantă. Doar 15% din călătorii din 1989 mai folosesc trenul. Avem o gară modernă dar inutilă. Râmnicu Vâlcea […]

» Read more

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat începerea lucrărilor la calea ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele

Joi sera, într-o declaraţie de presă, premierul României a anunţat demararea lucrărilor la calea ferată Râmnicu Vâlcea – Vâlcele. Anunţul a fost făcut în contextul anunţării rectificării bugetare, prima din acest an „Pentru prima dată Ministerul Transporturilor va primi mai mulţi bani la o rectificare bugetară. Bani care vor fi alocaţi pentru finalizarea unor investiţii dar şi pentru proiecte noi. […]

» Read more

Reabilitarea Căilor Ferate din România ne-ar integra în lumea civilizată a Europei, consideră senatorul Romulus Bulacu

Parlamentarul liberal vâlcean este cunoscut de altfel, drept un susţinător al transportului pe calea ferată, fiind direct interesat şi făcând un lobby activ pentru calea ferată Vâlcea – Vâlcele. „În 1989, Râmnicu Vâlcea se afla la un pas de a deveni un important nod de cale ferată, atât pe ruta Bucreşti, prin tronsonul Vâlcea – Vâlcele, cât şi pe ruta […]

» Read more

Calea Ferată Vâlcea – Vâlcea se va face abia în anul 2028!

Nu esteo glumă din păcate. sau mai bine spus, este o variantă optimistă. Râmnicu Vâlcea va fi legat de Piteşti prin cale ferată după anul 2030. Pentru că lucrările la tronsonul Vâlcea Vâlcele vor fi reluate abia în anul 2028!!!! Cel puţin asta a declarat primarul Râmnicului, Mirca Gutău, dezamăgit de răspunsul celor de la CFR în acest caz. „Este […]

» Read more

În locul fostei gări din Râmnicu Vâlcea se pare că avem un nou Mall

Graţie fotografiilor realizate de domnul Doru Olănescu, putem spune că, în Râmnicu Vâlcea, în zona fostei gări CFR, ne-am pricopsit cu… un sediu de bancă? Un supermarket? O clădire de birouri? Sediul vreunei firme? Noul sediul al Oltchim? Un bar de fiţe? O multinaţională? Un mic Mall? O clădire din sticlă şi panouri… A, pardon, este noua gară din Râmnicu […]

» Read more

Vâlcea – Vâlcele: Istoria celui mai mare dezastru feroviar din România de după 1989

Nu ştiu câţi din cei care vin spre Râmnicu Vâlcea cu maşina, atunci când coboară Deduleştiu nu remarcă departe una din cele mai impresionante lucrări din România. Da, în zare, se vede un viaduct lung de 1 km şi înalt de 300 de metri. Ce este cu acel viaduct? Este cel mai grav eşec al României postdecembriste pentru judeţele Vâlcea […]

» Read more

Destinul tragic al celei mai frumoase gări de pe Valea Oltului, Gara din Călimăneşti

Povestea din această seară de vară este una extrem de tristă. Este o poveste care se întinde pe un interval de 150 de ani şi care va avea într-un final poate cel mai dramatic deznodământ. Se făcea, astfel, că pe la finele veacului al XIX-lea se contruia în România, poate una din cele mai frumoase căi ferate: Podul Olt – […]

» Read more

Centura Râmnicului cu autostrada Sibiu-Piteşti va fi traseul căii ferate Vâlcea-Vâlcele

Centura Râmnicului cu viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti va urma traseul fostului proiect de cale ferată Vâlcea – Vâlcele, cel puţin, aşa declară reprezentanţii CNADNR. Compania de Autostrazi vrea sa aduge la proiectul autostrazii Pitesti – Sibiu inca un drum de legatura spre Ramnicu Valcea pe amplasamentul caii ferate Ramnicu Valcea – Valcele, a explicat pentru HotNews.ro seful CNADNR, Narcis Neaga. Informatia […]

» Read more