Staţiunea Băile Olăneşti se va extinde cu 50 de noi complexe hoteliere
Un număr de cel puțin 50 de complexe hoteliere se vor putea ridica în stațiunea Băile Olănești, potrivit Planului Urbanistic General, în zonele care urmează să devină intravilane, cu respectarea însă a unor criterii privind stilul arhitectural al construcției, al gardului și respectarea proporționalității între spațiul verde și suprafața construită.
„Din păcate, în ultimii 30 de ani, în Băile Olănești, cu precădere în zona centrală, s-a construit destul de haotic, fără a se respecta distanțe, fără o arhitectură unitară și cu o agresiune asupra spațiului verde. De altfel, în prezent, în zona centrală a stațiunii, autorizațiile se emit pentru regimul de clădiri înalte și mai puțin pentru cele cu desfășurare mare la sol. În noul PUG, Băile Olănești se va extinde pe toate axele, aducând în intravilan terenuri aferente arterelor de ieșire. La un calcul simplu, dacă se face o lotizare medie, ar urma să se ridice un număr de cel puțin 50 de complexe hoteliere, distribuind astfel presiunea din zona centrală”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Sorin Vasilache.
Regulamentul recent adoptat de primăria stațiunii prevede reguli clare pentru noile construcții.
„S-a decis modelul arhitecturii gardului și al clădirii și doar pe baza acestuia vom da avizul. Orașul nu trebuie să arate ca o sorcovă. În prezent, după ce străzile și parcurile balneare arată impecabil, ar fi păcat ca ansamblul imobiliar să fie mai prejos (…) În prezent, avem autorizații eliberate pentru 15 complexe turistice, se află în execuție două centre spa, o clinică balneară privată și un hotel de 10 etaje”, a precizat edilul din Olănești.
Stațiunea Băile Olănești este situată la 20 de km de Râmnicu Vâlcea și renumită pentru cele 30 de izvoare minerale medicale.
AGERPRES