Sebi Fârtat ramane prefect; Vâlcea va avea prefect PNL

Liderii coaliție de guvernare au stabilit luni seară, într-o ședință la care au participat președinții partidelor, împărțirea funcțiior de prefect și subprefect. În urma deciziei de la nivelul coaliției, PNL va avea 23 de prefecți, USR PLUS – 14 și UDMR – 5. PNL a cedat județe importante și Capitala, însă a obținut Sibiu și Bihor. Bucureștiul merge la PLUS, în timp ce UDMR va numi prefectul în județul Cluj.

După mai multe săptămâni de negociere, liderii coaliției au împărțit funcțiile de prefect și subprefect din toate județele și din Capitală. Potrivit unor surse participante la negocierie, decizia a fost luată prin sistemul de tragere, PNL fiind primul partid care a ales, optând pentru județul Sibiu. USR PLUS a ales Bucureștiul, iar funcția de prefect va merge la PLUS. De asemenea, USR PLUS a mai obținut județul Timiș. Unul dintre fiefurile PNL, județul Cluj, va avea prefect de la UDMR.

PNL: Alba, Bistrita Nasaud, Brasov, Bihor, Botosani, Calarași, Caraș, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, Vrancea.

USR PLUS: Argeș, Bacău, Brăila, București, Buzău, Galați, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui.

UDMR: Arad, Cluj, Covasna, Sălaj, Satu Mare.

De asemenea, PNL va avea 47 de subprefecți, USR PLUS -28 și UDMR – 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *