Școala din Bunești va fi reabilitată energetic prin PNRR și în comună se vor amenaja 5 stații electrice de încărcare

Veche așezare voievodală, din timpul lui Mircea cel Bătrân, comuna Bunești este considerată de mulți o extensie a zonei metropolitane a Râmnicului, dată fiind apropierea la 20 de km de municipiu..
Buneștiul are oficial 2.600 de locuitori și atinge 240 mii lei venituri proprii (100 lei per capita), o sumă mică, din cauza lipsei unei industrii și axarea mai mult pe segmentul rezidentia. Primarul Radi știe că problema pentru care comuna a fost ocolită de marii investitori a fost lipsa rețelei de gaze naturale.
”Fapt care m-a determinat să încep această investitie. A fost un principal impediment în a merge mai departe pe zona economică. Orice agent economic mare dorește să aibă gaze. Restul utilităților au fost rezolvate, avem drumuri, apă, canalizare, există toate premisele pentru o dezvoltare, în schimb aceasta carență a gazelor a determinat un buget nu așa cum ne-am dorit. Urmează acum să obținem finananțare pentru a finaliza investiția”, spune primarul Viorel Radi.
Acesta a reușit în ultimii ani să pună la punct tot ce înseamnă insituții publice – școli, grădinițe, căminul cultural, dispensar.
Școala gimnazială a obținut finanțare prin PNRR pentru reabilitare din punct de vedere energetic. Aici vor fi montate pompe de căldură, panouri fotovoltaice. Totodată școala va fi dotată cu echipamente IT, un lanborator de informatică. La nivel de energie verde, în Bunești se vor monta 5 stații electrice de încărcare.
În comună funcționează și o modernă stație ISU dotată cu tot ce trebuie. Numărul cererilor de locuințe este unul susținut, comuna este una curată, elegantă, cu străzi sistematizate.
Localitatea are legături directe cu Govora, cu Ocnele Mari, are chiar și potențial turistic, izvoare de apă sărată care ar putea fi valorificate.
Cert este că, deși veniturile proprii ale comunei sunt substanțial reduse, comuna nu se află în blocaj sau în vreo lipsă de perspectivă, are toate avantajele pentru a porni o dinamică economică, asta poate și după ce se va finaliza investiția în gaze naturale.