Primăria Râmnicu Vâlcea va schimba iluminatul public în oraş şi cablurile aeriene vor fi îngropate

Primăria Râmnicu Vâlcea va demara un amplu proiect care vizează schimbarea iluminatului stradal în tot oraşul şi, concomitent, introducerea în subteran a tuturor cablurile electrice, de telefonie sau internet, a declarat pentru AGERPRES primarul Ion Gigi Matei.
„Este un proiect foarte amplu care se ridică la 60 – 70 de milioane de euro şi care va fi împărţit în trei etape şi în trei diviziuni – zona Otroveni şi sud, zona Centrală şi zona de nord. Vom schimba toate lămpile existente şi le vom înlocui cu unele economice. Totodată, vom lua legătura cu toate companiile care deţin cabluri, în prezent, pe aceşti stâlpi, să se pregătească pentru introducerea acestora în tubulaturi subterane. Proiectul se va realiza cu fonduri europene”, a precizat primarul.

Totodată, Ion Gigi Matei a precizat că monitorizează, de asemenea, stadiul celorlalte proiecte europene aflate în execuţie în municipiu, somând constructorii să respectele graficele de lucrări. „Întârzierile cele mai mari se regăsesc la parcul Zăvoi, unde ne aflăm la 60% din execuţie şi unde am somat constructorul să caute soluţii pentru ca anul viitor, în primăvară, să terminăm această lucrare. O problemă am întâmpinat şi la Ştrandul din Ostroveni unde a fost necesară o refacerea a proiectului. În schimb la podul Maternităţii, în luna noiembrie putem spune că se va circula în cele din urmă fluent pe ambele sensuri. La proiectul din centrul municipiului, lucările au ajuns la 50% din execuţie iar cele la Piaţa Agro-Alimentară, din nou se respectă graficul, astfel încât de Paşte, anul viitor, să fie gata”, a mai adăugat Matei. (www.administratie.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *