Pîrvulescu cerșeste voturi de la PSD! Buican este uimit iar Rădulescu îl trimite…la plimbare

Într-un articol semnat de Adrian Pană, în revista Valceainfo, viceprimarul Virgil Pirvulescu, președintele PNL Râmnicu Vâlcea,  cerșește voturile PSD pentru, spune el, a-și susține proiectele, altfel, ar urma să-și dea demisia din funcția de viceprimar.

”Suntem într-o coaliție cu PSD la nivel național pe care o putem fructifica împreună mai bine în interesul vâlcenilor. Am acceptul conducerii naționale, sper să-i conving mai bine și pe colegii din conducerea județeană a filialei PNL Vâlcea. Nu am avut o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Organizaţiei Judeţene a PSD, domnul Constantin Rădulescu. Sper să am această discuţie cât mai curând. Mereu am fost un tip optimist. Până la urmă, trebuie să reuşim, în ciuda frânelor care ni se tot pun, pentru că altfel nu văd cum putem revitaliza viitorul oraşului”, îi spune, Virgil Pîrvulescu, colegului Adrian Pană.

Întrebat de noi, președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, spune că nu are habar de vreun astfel de mandat, oferit de conducerea națională a partidului.

”Prefer să nu comenteze cele spuse de domnul Pârvulescu. Pe mine nu m-a mandat nimeni să negociez cu PSD-ul la Vâlcea”, precizează liderul liberalilor vâlceni.

De cealaltă parte, președintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu susține că, deși are un dialog civlizat la nivel de consiliu județean cu liberalii, la nivel de județ și de municipiu există o alianță cu PER, care funcționează excelent.

”Deocamdata PSD si PNL la nivelul județului Vâlcea nu au niciun fel de alianță. Da, avem un dialog civilizat în ședințele de consiliu judetean, ceea ce arată o maturitatate a clasei politice. Și știu că și consilieri nostri municipali au pozitii constructive în Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, acolo unde există o aliantă PSD-PER. Cred că binele nu are culoare politica iar noi avem o alianță la judet și la municipiu cu Partidul Ecologist Român. O alianță care până în acest moment merge excelent și nu văd motive de ce nu ar mege bine în continuare. Nu știu ce vrea să facă mai departe conducerea județeană a PNL cu care până în prezent nu am avut nicio întalnire însă este clar că PSD a câștigat zdrobitor alegerile în judetul Vâlcea și după aceste poziții discutăm. Pentru noi este importantă agenda cetățeanului și să ne ținem promisiunile față de electorat”, precizează, liderul PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu.

În consecință, nu știm la ce capitol de gafe putem trece declarația lui Virgil Pirvulescu. dar la una fatală.

Liviu POPESCU

Acesta nu este un pamflet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *