Pentru a preveni alte calamități, primarul din Costești va regulariza râurile și reface canalele colectoare
Abundența ploilor din luna iunie a provocat multe calamități pe teritoriul județului Vâlcea, iar 17 localități au fost puternic afectate. Confruntându-se cu aceste probleme, primarul comunei Costești, Toma Marius Peștereanu dorește să prevină alte viitoare și eventuale inundații, prin realizarea pe teritoriul comunei sale a unui proiect de regularizarea râurilor și refacerea canalelor colectoare.
”Am avut destul probleme cu inundațiile. De aceea, în zonele Costești – centru, Brezoieni și în spatele școlii de la Ferigile dorim să regularizăm râurile și să refacem canalele colectoare pentru apele pluviale, prevenind astfel alte calamități. În noaptea de 13 iunie, a.c., în satul Bistrița a fost dezastru. A fost inundat tot satul și toate culturile din grădinile oamenilor au fost distruse. Dacă și Apele Române și-ar face treaba și ar regulariza râul Bistrița, atunci râul nu ar mai iesi din matcă și nu ar mai provoca calamități locuitorilor din Costești. Toate aceste pagube le suportă bugetul local al comunei pentru că trebuie să refacem drumurile distruse, punțile, dar și drumurile de tarla. Toate acestea sunt acum prioritare.
Sper să găsim finanțare și să ducem la îndeplinire acest obiectiv de investiții deosebit de important pentru această zonă.
Un alt proiect important pe care îl avem deja în derulare este asflatarea a patru kilometri de ulițe, proiectul derulându-se prin OG 28. Administrația din Costești urmărește creșterea gradului de absorbție a fondurilor nerambursabile al proiectelor inițiate până în present, aflate în diferite faze,cu finalizarea din fonduri europene sau guvernamentale.
Claudia POPA