Parc, piscină, zonă de agrement la Fârtăţeşti
Localitatea Fârtăţeşti nu este doar una din cele mai frumoase intersecţii de drumuri, dealuri, râuri şi stejari ale Vâlcii.
Este pivotul pe care jumătatea de sud a judeţului îşi joacă o carte importantă, care are ca fundament de dezvoltare premisa urbanizării.
Îmi plac verile la Fârtăţeşti, pentru că nu au arşiţa aceea crudă a sudului, pentru că au parfum de fân cosit, au sunet de cosaşi zbanghii, au ceva acolo care te face să iubeşti mersul lin al Cernei, un râu care, aici, parcă a uitat că vine din sălbaticii munţi ai Căpăţânii.
La Fârtăţeşti, printre colinele Dejoiului, ale Dozeştilor, ale Giuleştilor, e un sunet lin de armonică. O poveste cu boieri, cu iubiri nespuse, cu ţăranul acela inteligent, care priveşte de pe colină lumea şi spune că „nu totul e adevărat când ţi se spune în faţă, ci e doar aşa cum ştie el cel mai bine”.
Pentru o oră, chiar ai impresia că lumea începe la Fârtăţeşti şi apoi înţelegi de ce poţi miza pe această localitate.
E simplu, aici vom avea, în acest an, un parc frumos, un complex de agrement şi un bazin olimpic, locuri de joacă pentru copii etc. Zâmbeşti neîncrezător, din cauza prejudecăţilor metropolitane.
„Da, aici va exista un complex de agrement aşa cum trebuie, tot terenul din spatele primăriei este dedicat tinerilor. Aici va exista o piscină, spaţii de alimentaţie publică, un parc dendrologic, locuri de joacă pentru copii. Totul va fi elegant, de ţinută. De fapt, mi-am propus clar ca acest mandat să fie pentru tineri în special. Să se simtă mândri că sunt din Fârtăţeşti”, spune edilul Nicolae Voicescu.
Aşa e, lucrările deja sunt avansate şi, la sfârşitul verii, „Fârtăţeşti Park” va fi aproape de finalizare.
O nouă localitate se rupe astfel de paradigma rurală şi se mută spre urban.
Mihai IONESCU