Pădurea Cotroceni din Vâlcea, pădurea câştigată la o partidă de cărţi

Puţină lume ştie că în România au existat două păduri cu acelaşi nume, un nume care a făcut istorie: Cotroceni.

Una se afla la margine de Bucureşti în secolul al XVII-lea, dar a dispărut cu totul, iar alta, care încă este în picioare, se află la Vâlcea, în comuna Guşoeni.

Pădurea Cotroceni de Vâlcea are povestea ei…

Partidele de cărţi erau cele mai încrâncenate seri la conacele boiereşti. Danţuri, muzici, bârfe politice, o întreagă serie de analize agricole, cam asta era situaţiunea, în secolul XIX şi în prima parte a secolului XX, în viaţa aristocrată a Vâlcii.

Una din fascinantele poveşti ale boierimii podgorene se petrece chiar la limita dintre veacuri, în Guşoienii Vâlcii, loc unde aveau moşii trei mari familii  de boieri – Predescu, Mircea şi Urşianu. Se spune că pământul celor trei boieri se întindea până la Mădulari, Creţeni, Suteşti.

Serile de iarnă, când omătul era cât casa, îi adunau pe toţi la Urşianu la palat, unde cucoanele se îndreptau spre taifasuri, iar domnii, cu tutun ales, înconjurau masa de joc, unde, din plictisuri de ianuarie, se apucau de cărţi. Partidele, deşi porneau de relaxare, uşor, uşor primeau tensiune, transpiruri şi multă nervozitate.

Într-un ianuarie geros, iată că la masa de joc s-au aşezat Bibi Urşanu, Alexe Mircea, Relu Predescu şi Antonie Creţeanu. Plus că, pe lângă ei, mai erau în salon şi prieteni sau angajaţi ai celor patru boieri, care se aciuaseră de iarnă în palatul mare al lui Urşianu.

Jocul începuse de mai bine de două ceasuri, iar, ca un făcut, lui Relu Predescu nu îi intra nimic în mână. Bibi Urşanu zâmbea şi îşi mângâia barba lungă. Relu Predescu pierde în trei sferturi de oră aproape toată moşia şi acum îşi joacă şi conacul. Creţeanu se ridică de la masă. Predescu era ca un drogat însă.

Atunci intervine un tânăr de 21 de ani, Tudor Pană, dascăl la Guşoieni, băiatul administratorului moşiilor lui Predescu. Acesta se apropie de boier şi îi spune încet să-l lase pe el să joace în locu-i. Se face pauză. Toată lumea se uită la tânărul înalt, uscăţiv, care venise doar de un an aici, dascăl în sat. Se discută situaţiunea, Bibi Urşianu zice că nu are nimic împotrivă. Predescu era mai cu emoţii. Ştia că e ultima miză, dacă pierdea mâna, rămânea lefter.

Tudor se aşază la masa de joc. E linişte, toată lumea stă în picioare lângă jucători. Alexe părăseşte masa. Tudor şi Bibi, faţă în faţă. Bibi, atent, urmăreşte zvâcurile de pe faţa dascălului. Tensiunea creşte. Apoi se fac cărţile. Se împart. Tudor se uită o secundă la ele, apoi le pune pe masă. Neîntoarse. Conacul e acolo miză. Se măreşte însă miza. Urşianu repune în miză moşiile lui Predescu, cele câştigate anterior. Tudor e de acord. Se împrumută la Creţeanu. Miza creşte, Urşianu plusează jumate din podgoriile de Tămâioasă. Tudor acceptă provocarea. Nu mai vorbeşte nimeni. Se aud doar tâmplele pulsând. Final de joc. Cărţile se întorc. Strigăte, oftaturi, două cucoane leşină. Tudor câştigase masa. Recuperase averea lui Predescu, plus a treia parte din podgoriile lui Urşianu.

Predescu sare şi-l pupă fericit. Extaz. Urşianu fumează strângând din dinţi. Drept recompensă, tânărul Pană primeşte peste 20 de pogoane de pământ, spre Mădulari. Podgorii, livezi şi peste 300 de nuci, dar şi o bucată mare de pădure, de 200 de hectare.

Pădurea despre care vorbim se numeşte Cotroceni, a doua din ţară cu acest nume, după cea din Bucureşti, unde s-a construit palatul cunoscut.

Tudor Pană devine unul din cei mai înstăriţi oameni ai zonei. Bun gospodar, ajunge, până la al Doilea Război, să facă şi comerţ, după ce devine director de şcoală. Îşi împarte averea la cei trei copii, dar moare la 40 de ani. Din fericire pentru el, nu mai apucă să vadă cum comuniştii înfig buldozerele în moşii şi cum confiscă tot pământul… Urşienii sunt deportaţi, ai lui Alexe ajung la Canal, Predeştii fug în Germania, Creţeanu este prins la Tămădău.

Pădurea este şi acum în picioare, la marginea Guşoenilor, o pădure bătrână, o pădure câştigată la cărţi.

În rest…

Malvina Urşianu ajunge una din cele mai cunoscute regizoare din România…

15 nuci bătrâni, uriaşi, scorburoşi şi un conac aflat în degradare, la intrare în Guşoianca, conacul jocului de cărţi, mai amintesc de povestea de la început de secol XX. O poveste de demult, din această parte de ţară românească.

Mihai IONESCU