Fosta închisoare medievală pentru femei din Dăesti, obiectiv turistic, după reabilitare

Schitul Fedeleşoiu din localitatea vâlceană Dăeşti, ctitorie voievodală din secolul al XV-lea şi fostă închisoare medivală pentru femei, va fi reabilitat cu fonduri europene, devenind un reper turistic pe Drumul Mănăstirilor Olteniei de Sub Munte.

„Este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult din Ţara Românească, apărut odată cu localitatea Dăeşti. De fapt, istoria acestui lăcaş de cult porneşte împreună cu schitul Ostrov din Călimăneşti, Fedeleşoiu devenind o anexă a acestei stăreţii. Pentru comuna Dăeşti, includerea acestui ansamblu monahal tip cetate, de pe malul Oltului, în Drumul Turistic al Mănăstirilor Olteniei de Sub Munte, înseamnă dezvoltarea unei noi axe turistice, pe lângă dimensiunea agro-turistică deja existentă. Particularitatea acestui schit este dată şi de faptul că fundaţia şi cărămida acestei ctitorii sunt realizate din cărămizile romane ale castrului din Rădăcineşti”, a declarat primarul comunei, George Popolan.

Schitul a fost inclus într-un proiect european de reabilitare, urmând să fie inclus în circuitul turistic Drumul Mănăstirilor Olteniei de Sub Munte, un traseu care porneşte de la Mănăstirea Turnu şi duce până la Hurezi.
În Evul Mediu, în zona chiliilor a funcţionat, timp de o jumătate de secol, o închisoare pentru femei, până ce Grigore Ghica Voievod a reconfigurat ansamblul monahal, dându-i aspectul care poate fi văzut şi în prezent.

Construcţia actualei biserici de la Fedeleşoiu a fost începută de Grigore Ghica Voievod în anul 1673 şi terminată de Mitropolitul Varlaam în anul 1700. Lucrările de ridicare a bisericii se continuă şi sub domnia lui Constantin Brâncoveanu. Piatra şi cărămida de construcţie de la aceasta biserică au fost aduse din ruinele castrului roman de la Rădăcineşti. Ansamblul monahal cuprinde Biserica Sfinţii Apostoli Petre şi Pavel, casa stăreţiei, ruinele chiliilor în care trăiau măicuţele şi turnul clopotniţei. Biserica a fost înconjurată de o incintă care conferă ansamblului aspectul de cetate.(antensatelor.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *