Nicolae Bălcescu, comuna ielelor, unde greierii cântă seara Topologului

Acest râu vine ca un trăsnet din inima Făgăraşilor, se aruncă printre brazii şi molizii din coama Loviştei şi apoi se strânge cuminte spre culmile subcarpatice, trăgând o linie istorică între Muntenia de drept şi Muntenia bastardă, adică Vâlcea, o regiune pe care Topologul o pune în rândul Olteniei, deşi Vâlcea nu este nici matcă oltenească, nici prea muntenească, păstrând însă gene de la fiecare şi mai ales de la Ardealul de sus.

Topologul este râul care aduce cele mai frumoase nopţi de luncă într-o comună cu nume de istorie. O comună unde unul cu barbă, unul care a vizualizat reformele pe când statul român purta ciuboţele turceşti şi dormea pe perne sultăneşti. Bălcescu, despre el este vorba, probabil privind la stelele care se adunau pâlcuri de noapte deasupra luncii majestuoase a Topologului, gândea cum să preschimbe căciula aia boierească, umflată şi hazlie cu croiala apuseană. Acolo, la conacul din comuna de graniţă, se prea poate să fi început o gândire care a zguduit din temelii o Valahie amorţită sub sultanatul olog de mijloc de veac trecut.

Dacă te plimbi doar câteva ore prin această comună, aflată la o aruncătură de băţ de Râmnicul paşoptist, ai să înţelegi de ce „dreptatea şi frăţia” au rude directe cu Topologul lui Bălcescu.

Comuna se duce pe sub deal în dreapta şi peste râu în stânga, deşi drumul principal este prin lunca Topologului, casele frumoase ale celor din Nicolae Bălcescu stau sub umbra de meri şi pruni, la adăpost de salcâmi, la poale de pădure. Este o pădure fermecată, se spune, închisă între Budeşti, Galicea şi Milcoiu, o pădure din care, pe la asfinţit, ies ielele şi dansează în flăcările unde pământul se rupe şi scoate aur. Da, la Nicolae Bălcescu joacă aurul, spun tinerii din sat, sau joacă dracii, după cum spun cei bătrâni. Se rupe brusc noaptea şi limbi de foc desenează pe cer constelaţii. Legende, dar sunt legende care pe mulţi i-au trimis în mijloc de codru să caute comori. Comori ascunse în păduri, care, deşi sunt mărginite la final, când ajungi acolo, au ceva ce te farmecă atât de mult, încât poţi rătăci mii de ani până ieşi la lumină. Pădurea Ielelor… Acestea sunt basme frumoase, de aceea, fiecare ciutură de lemn dinspre drum are cruci marcate de sus până jos, ca ielele să nu blesteme apa, să nu cumva să împietrească satul.

Aici a trăit Bălcescu, probabil cu poveştile pădurii, cu stelele de deasupra Topologului, aici, Nicolae Bălcescu a cerut lumii vechi să se lepede de apucăturile orientale şi să o pornească spre vest.

„Suntem o comună aflată pe axa Vâlcii de mijloc, cu capitala, pe un drum extrem de important, am oameni care muncesc ce le oferă Topologul, o luncă extrem de bogată, aici merge orice, de la legume la cereale. Este o binecuvântare acest râu pentru Nicolae Bălcescu”, spune primarul Constantin Oprea.

Câteodată, acest râu, atunci când nu se simte respectat, se mai supără, dar apoi revine la drumul lui de dans nocturn prin zăvoiul cu anini.

Nicolae Bălcescu are un viitor care îl leagă, evident, de drumul Bucureştilor şi al Piteştilor, dar şi spre Vâlcea industrială de mijloc. Nu există oameni săraci în această comună, nu are cum, pentru că, aici, fiecare colţ de pământ, de pădure este respectat. Vine din istorie acest respect…

Când am plecat din Nicolae Bălcescu se înserase, greierii cântau, dar nu era cântul de la şes. Erau parcă şoapte de iele… sau valsul undelor de pe Topolog…

Liviu POPESCU