Muereasca Vâlcii – locul unde Pietrele ascund suflete captive, locul unde este Athosul României

Nici munţii, dacă şi-ar fi dorit să ţeasă prin munca lor, ceva mai frumos nu ar fi reuşit să scoată din cutia lor magică. O localitate care te şi miri cum a reuşit să existe între limitele versanţilor ascuţiţi pe margini. Este vorba de Muereasca.

Aici s-au adunat cei mai mari meşteri în piatră din Vâlcea (şi unii, mai curajoşi, ar spune meşterii lumii). Piatra, la Muereasca, a fost sfântă, a fost piatra din care s-au făcut primele cruci de hotar, primele icoane, primele case, primele cetăţi, primele fortăreţe, primele biserici de zid.

La Muereasca a apărut, astfel, o poveste a Dochiei locale, a primelor iele care au fost supuse unui blestem – de a avea inima de piatră.

Iar primii flăcăi au trebuit să găsească elixirul de a sparge acestor Cosânzene piatra sufletului şi de a le lua de muieri. Altă legendă vorbeşte despre zecile de mori, „morişte”, care însăilau râul de la Buila până aici, la drumul Oltului. Şi care ar fi dat, ulterior, numele comunei.

Oricare ar fi adevărul, un lucru este sigur, Muereasca nu seamănă cu nicio altă localitate a Vâlcii. Nu are nimic în comun nici cu foişorul brâncovenesc, nici cu acea culă boierească, nici cu casa transilvană a păstorilor transfugi.

Dimpotrivă, cerdacul mare de la un capăt la altul aduce cu prispa muntenească, iar lemnul cu care este împodobită casa are parfumul de munte. Lemn şi piatră, acesta este simbolul din Muereasca. Pentru că aşa se află şi localitatea. Sufocată parcă de munte, cu pădurile căzând peste case şi cu râul care le-a fost viaţă localnicilor.

De cum intri în această comună, aflată la nici 20 de km de Râmnicu Vâlcea, parcă ai intra într-o altă dimensiune, este uşa secretă a judeţului, pe care o descui în piatră şi te arunci într-un lung coridor, un brâu cusut până sus, la Frăsinei, cu frumoase case urcate în trepte tăcute până sus, către cerurile divine ale Căpăţânilor. „La Muereasca, fiecare piatră are viaţă, este acolo un mic făt, un copil, un mânz, un suflet, iar noi trebuie să-l găsim. Bătrânii noştri spuneau că menirea era ca, până la apusul vieţii, să găseşti şi să eliberezi din pântecul pietrei pe cel prins captiv”, spune moş Sandu, din Muereasca.

Şi poate că sufletele eliberate din piatră mergeau apoi cu o arcă a lumii de dincolo, pe apa râului, spre marginile cerului.

Calinic a simţit, astfel, că locul e sfânt şi a decis că trebuie să ridice aici Athosul României. Una din cele mai severe mănăstiri din România. Aici, pentru că primele cruci ale Valahiei au fost create din piatră de Muereasca. Doar aici pietrele de hotar mărginesc lumea noastră cu lumea de sus şi lumea din dincolo.

La Frăsinei, călugării trăiesc pe vechile principii ale vieţii monahale. Frăsinei este biserica primă a ortodoxiei româneşti, unde trăieşte sufletul pur al primilor oameni.

Muereasca, pe viitor, va fi una din localităţile aflate pe „Drumul Mănăstirilor”, drum care va lega Turnu de Hurezi, şi o localitate cu un mare potenţial turistic, având unul din cele mai frumoase canioane – Cheile Şutei, unde se află zeci de izvoare cu ape minerale.

„Muereasca, pe lângă faptul că a devenit în ultima perioadă un fel de cartier pentru cei din Râmnic, care se mută aici, construind case de vacanţă, va avea, cu siguranţă, o dimensiune turistică, după ce va realiza drumul Muereasca – Olăneşti, component al Drumului Mănăstirilor, incluzând Mănăstirea Frăsinei, dar şi o scurtătură între Călimăneşti şi Băile Olăneşti”, spune edilul Ion Ungureanu.

Astfel, pentru cei care merg spre Sibiu şi trec de Râmnicu Vâlcea, să nu ezite să intre şi să zăbovească în comuna morilor de apă şi a meşterilor în piatră… sau să se închine la Athosul României – Mănăstirea Frăsinei.

Mihai IONESCU