Mineriada 1990/ Golanii din Piaţă şi copiii feseniştilor de atunci, reuniţi pe fond

Au trecut azi fix 25 de ani de la Mineriada din iunie 1990, o mineriadă care a fost de fapt o paradigmă a societăţii româneşti de după. Ce s-a întâmplat după această mineriadă este etxtrem de intereseant şi intersectat până astăzi, încât merită o oarece atenţie.

Să ne înţelegem, apriori acestei mineriade, lucrurile sunt simple: mâna de „golani”, elita care manifesta în Piaţa Universităţii, acea pondere de sub 10 la sută care nu a votat cu Frontul şi cu Ion Iliescu este societatea noastră pro-europeană, cei care înţeleseseră mai mult din schimbarea de regim şi cei care rezonau cu Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia. Spre deosebire de mare masă fesenistă care era tributară unui gorbaciosvism românesc, adică a unei înmuieri de regim. Era clar că cele două opţiuni se vor intersecta şi asta s-a întâmplat în mod contondent pe 13-15 iunie.

Ce a urmat însă cu actorii – elitele şi gorbacioviştii? Extrem de interesant. Golanii din Piaţa Universităţii, în mare parte studenţi aflaţi în ani terminali au creat primul val de emigraţie. Astfel elitele pieţei au umplut Canada şi SUA în anii 90-91, fiind astfel primii care au înţeles foarte clar că societatea românească este complet dezechilibrată între pro-europeni şi conservatori. Astfel primii ingineri, primii economişti şi primii medici sau matematicieni au plecat spre Occident ulterior mineriadei, fiind azi oameni de afaceri sau cetăţeni respectabili din Montreal.

Cealalată parte a confruntării, masa de fesenişti a urmat o axă extrem de interesantă la nivel de adaptare şi cu precădere la nivel de familii.

Generaţia care avea în jur de 35 – 40 de ani şi care defila atunci cu frontul, Roman şi Iliescu a suferit toate transformările tipice unei Românii haotice, ajungând azi la o vâsrtă de pensionare, mulţi dintre ei neînţelegând mare lucru. Dar fenomenul are însă o implicaţie foarte serioasă – copii lor. Copii acestora sunt azi plecaţi în afară la munca specializată în construcţii – Spania, Iltalia, Marea Britanie. Paradoxul face ca aceştia să nu fie deloc amatori de PSD, continuator al FSN-ului. Deci o interesecţie peste timp între golanii din 13-15 iunie şi copii celor care susţineau feseneul. Un fel de răzbunare a istoriei, a destinului. Paradigma Iliescu aş defini-o eu, aici şi este un fenomen sociologic demn de analizat pentru sociologii PSD-ului de azi, în sensul că Diaspora nu va vota niciodată cu PSD şi cu reprezentanţii săi oricât de interesanţi sau profesionişti ar fi.

Mineriada din 1990 a produs acea diabolizare a FSN, fie peloc fie în timp cu ecou prin înapoierea şi izolarea României. Şi elitele care au plecat în anii 91 şi calificaţii care au plecat în ultimii ani în agricultură sau contrucţii în UE, au optat pentru spaţii occidentale cu un sistem de valori, economie performantă şi sistem politic pe care le cereau protestanţii din Piaţa Universităţii 1990.

În acest moment societatea este extrem de polarizată electoral, mai ales după integrare. Exemplu care ar trebui să dea fiori PSD-ului şi care ar trebui analizat. Când se ajunge la alegere între 2 reprezentanţi, unul al PSD şi altul al restului, mai bine de jumătate plus 1, nu votează PSD (noiembrie 2014 – prezidenţiale): Facebook, Migraţia, Diaspora, elitele universitare din ţară creează un sistem de electori care apar ca avangardă. De aceea elitele PSD-ului şi sunt destule, trebuie să admită că Iliescu este vinovatul principal pentru care PSD niciodată pentru cel puţin 10-20 de ani nu va fi o opţiune pentru – Facebook, Migraţie, Diaspora şi Elite.

AP