Marian Lazăr: Guvernul CioCiu incepe operatiunea specială de ocupare si distrugere a micilor intreprinzatori din România
Guvernul condus de Ciucă şi Ciolacu (CioCiu) doboară record după record. Din păcate, aceste recorduri sunt negative! Am avut în ultimii doi ani record de inflaţie, record de scumpiri la alimente şi utilităţi, record la plecări definitive din ţară şi multe alte recorduri negative.
Astăzi vă mai prezint un record negativ pe care Ciolacu refuză să-l ia în considerare atunci când creşte din nou taxele: Peste 19.000 de firme românești au dispărut în 2023! Un record în ultimii 15 ani. Mai mult decât atât, aproximativ 64.000 de firme se află în curs de dizolvare!
Acesta este un efect direct al creşterilor de taxe şi impozite fără cap şi fără a se lua în calcul impactul pe care îl au asupra mediului de afaceri, precum şi a lipsei totale de susţinere din partea statului faţă de mediul privat.
Această statistică ia în calcul doar perioada ianuarie – iunie 2023. Până la finalul anului numărul cu siguranţă va fi şi mai mare, iar guvernului PSD-PNL nu îi pasă şi continuă să pună taxe peste taxe, să elimine facilităţi fiscale şi să distrugă ce a mai rămas din economia românească!
Guvernul CioCiu aruncă România în cea mai neagră curbă economică din ultimii 20 de ani. Deja sunt firme care caută sedii sociale în Plevna sau Vidin. Pentru a scăpa de taxele lui CioCiu. Sute de firme se pregătesc de a trage obloanele sau sa migreze spre state normal fiscale.
Teatrele se vor închide, librăriile probabil vor cumpăra cărți cu Gheboasa pentru a scoate profit. Festivalurile de muzica bună vor dispărea, din lipsa de sponsorizări, România va fi lăsată prada manelizării.
Minciunile despre ieftinirea preturilor se simt deja în prețul motorinei. De la 6,90 de lei motorina s-a ieftinit în doar o săptămână la 7,25 de lei.
Urmează urgia sau taifunul CioCiu. Singura soluție rămân alegerile anticipate asta dacă PNL mai găsește un dram de luciditate și părăsește aceasta operațiune speciala care se traduce prin ocuparea și distrugerea clasei mijlocii din România
Deputat USR, Marian Lazăr