Mănăstirea Dintr-un Lemn – icoana care a ‘vorbit’ despre martiriul Brâncovenilor

 Agerpres

Depresiunea Horezu este catalogată drept leagănul spiritualităţii din Ţara Românească, mănăstirile care se situează aici şi care se apropie de venerabila vârstă de 400 de ani fiind adevărate academii, şcoli de arhitectură, pictură, carte şi dumnezeire.

Hurezi, Bistriţa, Govora, Surpatele sunt doar câteva dintre mănăstirile sfinte din această depresiune aleasă de Dumnezeu, prin voia voievozilor şi a cărturarilor, cu menirea de a fi centre sau nuclee care radiază în toate părţile cuvântul drept al ortodoxiei româneşti.

Între acestea se află celebra Mănăstire Dintr-un Lemn, o bijuterie a secolului al XVI-lea, situată pe malul râului Otăsău, în satul Dezrobiţi, unul dintre cele nouă sate care compun comuna Frânceşti, chiar în centrul judeţului Vâlcea. De altfel, comuna Frânceşti este o veche vatră monahală. Pe teritoriul ei au fost ridicate, începând cu secolul al XVI-lea, patru mănăstiri: Dintr-un Lemn, Surpatele, schitul Mănăileşti şi schitul Colnic, azi doar primele două păstrându-şi destinaţia iniţială.

Dar cea mai vestită şi mai căutată dintre toate este Mănăstirea Dintr-un Lemn, în mare parte datorită legendelor care se împletesc cu istoria sa. Este singura mănăstire care a fost construită în urma aflării unei icoane, apărute parcă de nicăieri şi care a propus astfel umanităţii un templu ortodox – mica monadă de la Frânceşti.

Sirianul Paul de Alep, în calitatea sa de fiu, arhidiacon şi istoric al patriarhului Macarie al Antiohiei, a vizitat Ţara Românească împreună cu patriarhul între anii 1653 – 1658. El consemnează pentru prima dată legenda construirii Mănăstirii Dintr-un Lemn, în jurnalul său intitulat „Călătoriile lui Macarie Patriarhul Antiohiei’. ”În vremurile vechi locuia aproape de aici un pustnic care, deşteptându-se din somn, a găsit o icoană a Maicii Domnului atârnând de un copac şi, aceasta i-a spus: Dorinţa mea este ca tu să-mi clădeşti aici o biserică din acest copac. Prin urmare pustnicul s-a sculat şi a tăiat copacul şi a început să clădească din el o biserică frumoasă pe care a acoperit-o şi a ridicat-o din lemnul acestui singur copac. Din această cauză ei au numit-o mănăstirea Dintr-un Lemn, iar în limba greacă „Movo”, şi aici s-au întâmplat multe minuni. Acum douăzeci de ani unuia dintre marii dregători ai ţării i-a plăcut acest locaş şi, lăsând biserica de lemn în vârful unui deal unde se afla, a clădit mai jos de ea o mănăstire mare de piatră, cu o biserică minunată cu hramul Adormirii Maicii Domnului; este locuită de călugăriţe. (…) Lângă biserică se află doi copaci uriaşi care, după cum se spune, sunt tovarăşii celui de-al treilea, care a slujit la construcţia bisericii”, se arată în scrierile lui Paul de Alep.

„Prin urmare, tot datorită lui Paul de Alep se ştie că biserica de zid, ridicată în 1635 este ctitoria lui Preda Brâncoveanu, mare dregător în timpul lui Matei Basarab, foarte probabil şi cu aportul marelui domnitor, menţionat la loc de cinste în pomelnicul mănăstirii şi în pisania de deasupra uşii de la intrarea în biserică, datată 1715, august 30, care consemnează contribuţia domnitorului Ştefan Cantacuzino la refacerea bisericii  şi construirii caselor şi chiliilor din incinta istorică”, spune sociologul Ligia Rizea, specialist în probleme de patrimoniu.

O altă legendă, mai târzie, din secolul al XVIII-lea, o spune mitropolitul Neofit Cretanul în  lucrarea sa „Jurnal de călătorie’. El vorbeşte despre un cioban numit Radu care ar fi visat icoana Maicii Domnului ascunsă într-un stejar secular, a tăiat stejarul, a găsit icoana, a construit din lemnul stejarului o bisericuţă în care a aşezat icoana şi a făcut uşa bisericuţei mai mică decât dimensiunile icoanei (care măsoară în realitate 1,52/1,25 m şi grosimea de 8 cm.), pentru ca icoana să nu poată fi scoasă din biserică.

Bisericuţa din secolul al XVI-lea nu s-a păstrat pe locul ei iniţial. Ea a fost mutată mai sus – ‘ca la o azvârlitură de piatră’, cum spune mitropolitul Neofit Cretanul, fiindcă Matei Voievod, a dorit să ctitorească o biserică din piatră zidită la rădăcina stejarului tăiat.

De Mănăstirea Dintr-un Lemn şi-a legat numele, la începutul secolului al XVIII-lea, şi domnitorul Ştefan Cantacuzino, care lărgeşte biserica de zid, îi adaugă pridvorul şi o rezugrăveşte şi tot lui i se datorează şi Palatul brâncovenesc (stăreţia).

Sâmburele real care răzbate din toate legendele ţesute în jurul Mănăstirii Dintr-un Lemn îl constituie icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, despre care nu există un punct de vedere cert al specialiştilor cu privire la datare şi provenienţă. Cel mai controversat sau totodată şi cel mai interesant punct de vedere este cel al profesorul Andrei Gabor de la Universitatea din Strasbourg, care spune despre chipul Maicii Domnului că este pictat după modelul lăsat de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, cel care a pictat-o prima dată pe Fecioara Maria, şi că ar fi fost pictată în secolul IV, la Mănăstirea Theothokos din Grecia. Cei mai prudenţi dintre specialiştii în iconografie plasează pictarea icoanei la începutul secolului al XV-lea.

Astfel, Ioana Ene, care i-a întocmit fişa pentru clasarea în tezaurul României, spune: ”Expresia figurii Maicii Domnului aparţine tipului ‘Îndurării’, cristalizat în Bizanţ, în sec. XII. Energia emoţională pe care o degajă, modelul dulce, plastic, nasul curbat elegant, valoarea volumelor prin tonuri calde cu lumini rare şi umbre uşoare, constituie trăsături ale şcolii macedonene. Lateral au fost reprezentaţi profeţii mesianici, iar în colţuri apar Arhanghelii Rafaiil şi Uriil. După restaurare se poate observa şi reversul pictat în culori calde, poate dintr-o etapă uşor tardivă”.

„Icoana este executată dintr-un singur panou de lemn şi este pictată pe ambele feţe, în etapa a doua fiind pictată pe verso scena ‘Judecăţii de Apoi’ – ceea ce sugerează ideea utilizării ei ca icoană de procesiune”, menţionează Rizea. Aceasta spune că cea mai cutremurătoare mărturie de care este legată această icoană o aflăm de la Valeriu Anania, în ”Cerurile Oltului’. El descrie o scenă care o are ca protagonistă pe ambiţioasa doamnă Păuna Greceanca, soţia lui Ştefan Cantacuzino, uzurpatorul lui Constantin Brâncoveanu. Aflată în dimineaţa zilei de 15 august 1714 la Sfânta Liturghie, în biserica Mănăstirii Dintr-un Lemn, ‘când privea la icoana Maicii Domnului, în ţesătura de la poale a văzut cum turcii din Stanbul taie capetele Brâncovenilor…’, viziune care-i declanşează o criză de nebunie, geme, ţipă, urlă, îşi rupe straiele de pe ea, apoi leşină. Este readusă în simţiri de maica Olimpiada şi slujnica pe care o adusese cu ea la mănăstire, cărora le mărturiseşte vedenia. Ştefan, voievodul care-l vânduse pe Brâncovenu turcilor, se grăbeşte să înlăture pe cele două martore. Le înscenează un proces de vrăjitorie, singurul din istoria noastră naţională”, spune Valeriu Anania. Astfel, pe slujnică o spânzură, iar pe călugăriţă o zideşte de vie într-o mănăstire, cronica spunând că acest lucru s-a petrecut la Bascov.

„Dar, lucru puţin ştiut, este că în timpul lucrărilor de restaurare la Palatul Brâncovenesc – stăreţia Mănăstirii Dintr-un Lemn, a fost găsită o încăpere de mici dimensiuni, fără niciun acces de dinafară, iar înăuntru scheletul unei femei”, adaugă Ligia Rizea.

Mai rămâne de spus ca lângă biserică, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, sunt îngropaţi doamna Maria, soţia voievodului Şerban Cantacuzino, iar în 1734,  Gheorghie Cantacuzino Basarab, fiul acestora – ca argument al faptului că Mănăstirea Dintr-un Lemn a fost o triplă ctitorie voievodală – Matei Basarab, Şerban Cantacuzino, Ştefan Cantacuzino.

Cert este că nici până în prezent nimeni nu a reuşit să desluşească adevărul despre Icoana de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, nimeni nu a revendicat a fi creatorul ei, rămânând varianta că icoana a fost poate oferită credincioşilor…chiar de Dumnezeu