Lupta cu pagodele a început la Băile Govora, acolo unde avem o societate civilă care merită tot respectul nostru

Băile Govora este din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Chiar dacă acum zace între ruine, Govora are o mare șansă cel puțin după 9 iunie să scrie istorie din nou în această parte de județ și de țară.

Mai ales dacă pleacă la drum cu un Plan Urbanistic General foarte bine elaborat. Unul care să închidă definitiv această molimă arhitecturală care a năpădit Vâlcea. Casele unei anumite etnii, care sunt niște kitsch-uri grotești și care au scăpat efectiv de sub control. Mai rău este că această molimă tindea să ocupe Băile Govora.

Din păcate, Planul Urbanistic General pe care autorii l-au prezentat în dezbatere publică, joi, la Băile Govora a fost un fiasco. De parcă zici că a fost dinadins pregătit cu actuala administrație a primăriei să ”scape” niște zone verzi, acolo unde mai multe pagode se pregăteau să fie înălțate.

Din fericire, la Băile Govora este o pepinieră de arhitecți. Da, în cel mai frumos oraș arhitectural din România, avem cred că un număr impresionant de tineri arhitecți. Care azi au fost prezenți și au pus degetul pe rană. Contestând acest pseudo-PUG, făcut pe genunchi, cu copy paste, contestând modul jalnic în care actuala administrația a gestionat construcțiile în stațiune.

Târcă, Paraschiv, cel puțin cel din urmă, pe mine m-a cucerit. Domnul Paraschiv, govorean sută la sută, este de departe un vector al profesiei, un om minunat, un om ca domnul Paraschiv ar trebui să existe în fiecare domeniu vital al instituțiilor publice din România. Această mână de arhitecți govoreni iubesc Govora și doresc să o salveze. Să o valorifice.

Dacă nu erau prezenți acolo, la dezbatere, caricatura de PUG prezentată govorenilor trecea. O caricatura care mutila periferiile Govorei (se solicita teren nou în intravilan pentru pagode, în condițiile în care centrul istoric al Govorei este pustiu și abandonat)

Cert este un lucru, dacă viitoarea echipă care va prelua administrarea orașului Băile Govora, după 9 iunie, îi va utiliza la maxim pe acesti minunati arhitecți, inimoși, profesioniști, atunci Băile Govora va fi salvată.

Iar cei care au avut nesimțirea să ne prezinte azi un PUG, făcut pe genunchi, cu copy paste, de la vreo comună din țară, a doua oară să nu mai facă. Vorbim de Băile Govora, bijuteria României de sud, nu de Strehaia sau Țăndărei.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *