Lungești, comuna olăritului, a liliacului sălbatic și berzelor negre

Puţină lume ştie că cea mai veche tradiţie a olăritului în Vâlcea a fost la Lungeşti.

Lungesti 2“Este alt tip de ceramică, un alt tip de pământ. Ceramica de Lungeşti se pierde în negura timpului. Ne străduim cât putem să menţinem această tradiţie, să nu cădem în consumism, în comercial, ştim că este greu dar sunt convins că esenţele tari se conservă şi pentru următoarea mie de de ani”, spune edilul Tiberiu Costea din Lungeşti.

La Lungeşti pârâul Mamu aduce legendele vechi din trecut spre prezent, de la jidovoii din Fumureni la Buzeştii lui Mihai Viteazu, la teii de azi, comuna Lungeşti se transformă. Cred că este poate cea mai reuşită combinare a istoriei, a creştinismului şi a modernităţii. Iar mai presus de asta se află un bun simţ al cetăţenilor. Iniţial priveşti zâmbind panourile care te roagă efectiv să respecţi regulile elementare ale societăţii dar sunt de fapt premisele acestei armonii care te face să îndrăgeşti comuna olăritului din sudul de judeţ.

Case frumoase, ţanţoşe te privesc de dincolo de gardurile cu uluci înalte, peste care nucii lasă să le cadă frunzişul discret, eliberând fructul dur, eesenţa care se aseamănă într-un fel cu spiritul nostru românesc.

Aici stă Stroe Buzescu. Nu, e greşit să spui că e înmormântat, aici Stroe priveşte la comunitatea de peste 3000 de suflete a Lungeştiului. E mulţumit de cum arată mica cetate simbol de la marginea Vâlcii. Dincolo e Câmpia Română, pasajul spre Dunăre.Liliacul sălbatic a înflorit iar berzele negre se pregătesc să-și scoată puii din găoace.

Ultimele dealuri sunt aici la Lungeşti, ultimele metereze ale timpului. Dacă vrei să înţelegi această comunitate, trebuie să o respecţi ca pe apărătorii unui fort. De aici începe Vâlcea frumoasă..iar dacă nu erau Lungeştii, nu aveam acest judeţ frumos, nu aveam o gardă regală, lăsată moştenire de jidovi, de Stroe, de Mamu, de ceramica asta din aur de pământ

La Lungești, o localitate care se prezintă deja ca un adevărat orășel în sudul Vâlcii, domină parcurile, instituțiile școlare si culturale respectă ultimele și cele mai noi standarde de perfomantă. Se lucrează la drumuri, alei pietonale, poduri, întreaga localitate este un șantier care upgradează toată infrastructură din Lungești.

Costea spune însă că una din cele mai importante investiții care vor reseta viața economică și socială va fi introducerea rețelei de gaze naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *