Loturile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu -Pitesti, provocarea noului ministru al Transporturilor

Noul ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a depus jurământul de învestitură luni. Asociația Pro Infrastructura îi lansează o provocare: să deschidă circulația în 7 zile pe cei 21 de km ai lotului 3 din Autostrada A1 Lugoj-Deva.

„Aratati  oamenilor că #SePoate. Organizația noastră a publicat încă din 13 și 14 august filmări complete din dronă și de la bord și a explicat de zeci de ori că tronsonul este apt de trafic de aproape 3 luni de zile, în mod cert mult mai bun și mai sigur ca DN68A, drumul paralel folosit acum

Lista proiectelor majore de infrastructură, pe toate modalitățile de transport (rutier, feroviar, aerian, naval și metrou), este atât de lungă încât ne-ar trebui multe ore doar să trecem în revistă toate blocajele, bâlbele administrative, întârzierile și tergiversările.

Ne rezumăm acum să vă cerem, domnule ministru, să comunicați public soluțiile și calendarul de implementare pe câteva investiții cruciale în rețeaua rutieră care trenează de ani de zile: închiderea Coridorului IV (lotul 2 al A1 Lugoj-Deva și investigațiile geotehnice pe Secțiunile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu-Pitești), tunelul Meseș de pe A3 și, nu în ultimul rând, cei 310 km ai Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni.

Ne adresăm direct dvs, domnule Bode, din cauza neîncrederii în Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, aflată în subordinea dvs, care nu comunică informații de interes public nici măcar când este obligată de instanță în urma deciziilor definitive, așa cum stau mărturie cele 6 procese câștigate de Asociația Pro Infrastructură în 2018 și 2019″, se arată într-un comunicat remis presei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *