La Milcoiu se investește în infratructură și educație

La Milcoiu se implementează noi proiecte care au ca scop modernizarea infrastructurii
localității. În ultimii ani, primarul Daniel Mușat a investit masiv în modernizarea drumurlor, iar acum prin alte noi proiecte se va construi un pod și consolida versanți în punctul Verdeș și un alt pod, în punctul La Gura Comencii. De asemenea, s-a făcut studiu de fezabilitate pentru gaze și modernizare drumuri de interes local, documentații care au fost depuse la Compania Națională de Investiții pentru a fi finanțate.
”Avem pe lista de sinteză mai multe proiecte care sunt viabile și extrem de necesare pentru comunitate. Este vorba de 5 proiecte de investiții și anume: construirea a 3 podețe și apărători de maluri la pârâul Șasca, în punctul ”La Grigoriță”; al doilea proiect presupune asfaltarea ultimelor străzi, având o lungime de 15 km ; un teren sintetic la școala gimnazială pentru elevi cu o sală de sport școlară, precum și construirea unui cămin cultural chiar în centrul localității”, a declarat edilul.
La cererea locuitorilor, autoritățile locale vor construi o grădiniță cu program prelungit, în satul Tepșenari, cu fonduri locale, mai ales că dețin deja mobilierul necesar dotării acesteia.
Claudia POPA