La Mălaia Vâlcii – Dumezeu a ales să se odihnească în a opta zi

 La Mălaia există o vorbă care pare a fi adevărată..atunci când au venit primii activişti PMR în anii 50 să le vorbească mălăienilor despre binefacerile comunismului au plecat bătuţi dar mai ales au fost şi obligaţi să mânânce carnetele de partid, bucată cu bucată. Păi altfel cum? Cum să vii tu la una din cele mai aprige comune de moşneni, acolo unde şi păstrăvul de pe Latoriţa are un acut simţ al propietaţii, unde Lotru aduce cu sine două lacuri, unde muntele ascunde sub petecul de iarbă o stâncă dură încă de la formarea lumii. Cum să le spui oamenilor să renunţe la ce e al lor pentru un bine utopic şi ipocrit?

La Mălaia dacă Dumnezeu ar fi ştiut că are o zi de odihnă pe săptămână aici, ar fi ales cu siguranţă să rămână. Pentru că nicăieri fagii nu valsează cu brazii cum o fac la Brădişor, nicăieri prin apele limpezi ale Latoriţei nu se văd măruntaiele pământului. Nicăieri în altă parte de Românie, apele nu se aruncă de la 100 de metri, ca un acrobat al Universului.

La Mălaia când intri trebuie să închizi ochii şi să laşi celelalte simţuri să zburde. Aşa vei auzi obuzele din tranşeele cu pe aici nu nu se trece, aroma cimbrişorului, răcoarea ultimelor zăpezi topite, sângeriul bujorului de pe platou, talanga oii şi apele gălăgioase ale pâraielor care se aruncă adolescentin în Lotrul domesticit în două lacuri de acumulare.

Dacă intri în Săliştea trebuie să auzi povestea ciobanilor izgoniţi de Maria Tereza şi drumul lor dinspre Sibiu spre sud. „Ăl bătrân al lui ăl bătrân al lui tata mare a zâs că nu şi-o închipuit că aice se întinde o ţară atât ghe frumosă”, spune Varlam, cioban mălăian, urmaş al Mărginimii.

Dar minunile încep după ce urci Brădişorul şi se vede primul lac albastru – verde, un lac adormit precum Loch Ness-ul, aşteptându-te să vezi din loc în loc creatura. Creatura însă e acolo, înlăuntrul apei, este aprigul Lotru care se zbate acum între pereţii barajului şi aleragă apoi prin galerie să­-şi caute drumul către Olt. Mălaia are pensiuni de la Sălişte până aici spre centrul comunei. O comuna ca un orăşel nord american de munte, cu case care urcă în trepte, aranjate cu mâna pe fiecare stâncă, înţepenind muntele definitiv ca pe un mustang sălbatec.

La Mălaia norii se plimbă pe uliţe ca îngerii, în amiaza mare şi stau de vorbă cu oamenii. Sunt îngeri de apă sau îngeri de cer, pentru că doar la Mălaia, cerul vorbeşte oamenilor de munte. Se merge încet dar săltat la mălăieni, dar unde calcă talpa piciorului se zguduie muntele până dincolo pe celălalt meridian. Sunt oameni care cunosc Fratoşteanu, care cunosc Munţii până sus la Păltiniş sau până jos la Muereasca sau până dicolo la Vaideeni sau la Novaci. Mălaia este una din cele mai întinse comune ale Vâlcii şi populaţia de cerbi şi de râşi o depăşeşete pe cea umană. Toamna pădurile răsună de boncănitul cerbilor iar iarna de vocile lungi şi de temut ale lupilor.

Malaia deține recordul de a avea peste 100 de cascade, fiind considerată țara cascadelor, a torenților care aleargă sărind din stâncă în stâncă până jos la Lotru

Mălaia are însă şi o comoară. Satul lui Ciungu, haiduc care a scris istoria caravenelor care veneau pe aici, prieten cu ciobanii dar cam neiubit de negustori. Ciungu rămăsese fără o mână dar Dumnezeu l-a ajutat şi drept mulţumire i-a ridicat o biserică. Satul de numeşte Ciunget. Oficial numele cică ar veni de la copacii ciuntiţi, dar mălăienii şi-l asumă pe Ciungu. Ciungetul are pensiuni şi soarbe roua şi nectarul din apele Latoriţei, râul Transalpinei şi al păstrăvilor de rang domnesc. Până sus la Petrimanu, alt haiduc voinic, zămislit de iele.  Aici trăieşte se spune şi lostriţa, regina peşte a apelor din România. Dar la Ciunget se află şi cea mai mare hidrocentrală din România ca putere, de pe râurile interne. O galerie de pământ lungă te duce la bordul lui Entreprise, celebra navă a Star Trekului.

La Mălaia soarele e de toamnă şi primăvară, de aceea aerul nu are zpuşeală verii, iar zăpada îl face pe soare să fie un pic mai alb decât se arată el celorlalţi. Iar luna la Mălaia se sprijină pe munte, sus între jnepeni. Nu poţi să nu vrei să te refugiezi de restul lumii efemere, măcar preţ de câteva zile la Mălaia.

Liviu POPESCU