Jurnal de Festival(III) by Flaviana Chiriac. „Ce a fost nașpa la Brezoi”

Hai să vă povestesc și ce-a fost aiurea la Brezoi.

Prima chestie n-a fost la Brezoi, a fost la Călimănești. În ziua în care-am ajuns, după ce ne-am cazat, am plecat să căutăm ceva de mâncare. Pe lângă „casă” era o șaormerie care mie nu mi-a inspirat nicio încredere și un soi de bodegă cu meniul zilei care părea ok așa cum era el scris pe tablă, dar bodega nu, așa că am deschis google maps, am găsit o terasă la vreo 10 minute de mers pe jos, avea și notă bună, prin urmare am luat-o la picior. Cald de nu-ți venea să nimic, dar am rezistat că ne era foame!
Am ajuns la terasă unde mai erau și alții care-aveau și copii, am zis ok, măcar nu pățim vreo pântecăraie la noapte. O venit chelnerul. Un copil, nu știu dacă era major, părea și nu prea. Ne-a dat meniurile și ce comanzi când n-ai chef de așteptat? Ciorbă. De burtă :). Și niște sucuri că eram leșinați de sete.
A venit copilul cu sucurile și paharele. Îi cade o sticlă de suc de jos. Nu se sparge, dar își cere scuze și aduce alta. Le desface și pleacă! Nu pune în pahare, nici măcar nu întreabă dacă vrem în pahar, ne lasă să ne descurcăm. Ne-am turnat singuri, ce era să facem….
După vreun sfert de oră îl văd că vine cu două farfurii pe care erau puse două castroane. Ajunge cu ele lângă masă, se uită lung în ochii mei și zice „Vă rog frumos să mă ajutați un pic!” .
Întâi nu am înțeles ce vrea, dar m-am prins repede că voia să îi iau o farfurie din mână și să o pun pe masă. L-am ajutat, că părea disperat săracul :))))
Ia și Laurențiu a doua farfurie, copilul scapă de belea, zice mulțumesc și pleacă. Când mă uit la farfurii, aveam o parte din ciorbă în castron, altă parte în farfurie, șervețelele dintre castron și farfurie nu mai zic cum erau, dar n-am mai zis nimic în afară de faptul că mi se pare complet aiurea să trimită pe puștiul acela să servească fără un minim de training. Minim, frate, până și fie-mea când avea 10 ani s-ar fi descurcat mai bine!
Gustăm ciorba. Io ciorbă de burtă dulce ca aia n-am pomenit. I-am pus oțet, una-alta, degeaba, n-am putut-o drege. Ea gust avea, nu era rea, dar dulceeeee… Laurențiu zice că se duce să vorbească cu bucătarul să îi explice cum se face treaba, io zic că ar trebui, în fine mâncăm ce mâncăm, puștiul vede că am terminat, vine să strângă și întreabă dacă ne-a plăcut.
Mă mănâncă limba și ii spun „zice domnul să îi spuneți bucătarului că dacă mai face ciorbă de burtă, să îl cheme”. Și unde nu se luminează copilul la față și zâmbește cu gura până la urechi și ne spune că în fiecare zi putem veni, de la nu știu ce oră până seara târziu și era de vesel și de fericit că nu m-a lăsat inima să îi spun că a priceput pe dos, numa’ am zâmbit și io frumos, dar dacă ne-a așteptat, sigur e dezamăgit că noi nu ne-am mai dus :)))))

La Brezoi nu mi-a plăcut că a fost frig. Frig, da?! În prima seară am tremurat de numa’, aveam niște hanorace la noi, dar absolut insuficiente, se făcuseră 14 grade și rouă, ne-am congelat de tot. Am încercat să ne amintim drumul spre Brezoi când muream de cald pentru că ni s-a stricat AC-ul pe drum (3 zile și 1400 de lei mai târziu a devenit funcțional), dar nu ne-a ajutat cu nimic, tot frig rău era! Am ajuns acasă după un drum de 20 de minute cu căldura pornită la mașină și tot aveam picioarele reci! Ziua fusese cald de turbam, ăștia anunțau caniculă, coduri roșii, iadul pe pământ, dar la Brezoi nu cred că ajung știrile…
Asa că a doua zi am plecat la vânătoare de haine. Ce haine, frate, că ăștia vindeau tricouri, costume de baie, colace și găletușe, se uitau la mine ca la urs când intram și ziceam „Bună ziua! Ceva haine groase aveți?”. Am găsit niște hanorace (avea vreo 4) la o tanti, dar erau subțiri, de-astea de fudulie, mersi, de-alea aveam și noi.
Norocul nostru a fost un SH care avea într-un colț niște geci și am săpat prin ele am găsit ceva care să fie ok, douaj’ de lei bucata, de unică folosință dacă erau și tot eram mulțumiți :))))

Next: intrarea în live summer camp se făcea printr-o poartă pe care încăpeau 2-3 oameni. În funcție de dimensiuni 🙂
După concertul cu Beth Hart toți cei 10.000+ de oameni au dorit, desigur, să plece. Pe aceeași poartă! Mai exista o poartă mai mare la vreo sută de metri, dar aia nu a fost deschisă, deși ar fi fluidizat foarte mult ieșirea.
Pe de altă parte, drumul tot atât de lat era și pe el erau și oameni și mașini, deci nu știu cât ar fi ajutat ca marea aia de oameni să iasă mai repede pe poartă că tot într-un drum lat cât o mașină ar fi ieșit…
Pe poarta mare au ieșit trei dube, însă, după o vreme, una de la catering și două de la jandarmerie și m-au enervat că au ieșit pe poartă și s-au înfipt direct în coloana de mașini din drum fără nicio greață, deși lumea aștepta și cei parcați intrau în coloană cu rândul.
Partea bună e că anul ăsta am stat să ieșim din parcare doar jumătate de oră, în 2019 am așteptat 1.5 ore. Și cum ziceam și ieri că lumea-i civilizată (mai puțin cateringul și jandarmeria), nimeni n-a claxonat, nimeni n-a făcut gălăgie, oamenii au așteptat și basta. Și acum, și în 2019.

Nu au fost chiar numa’ civilizați, că unii erau cu gașcă și foarte ocupați să-și povestească chestii unii altora, de nu mai auzeai nicio muzică. Și iar m-am enervat că dacă vezi că-s o groază de oameni care stau jos, apăi nu te ridici tu în picioare că ăia din spate nu mai văd nimic. Câteodată se ridicau 2 sau 3 de nici ecranele de lângă scenă nu le mai vedeam. Frate, vrei să țopăi sau ceva, apăi du-te mai încolo unde-s adunați alții care tot în picioare stau.

Nu mi-a plăcut cafeaua, dar ginul a fost bun :).
Nu mi-a plăcut de Boromir care vindea cannoli deja umpluți și coaja aia sigur că se muia un pic, ceea ce foarte nașpa la un cannoli care tre’ să fie super-crisp.

Și nu mi-a plăcut de Laurențiu care a plecat aseară după clătite și a venit după o oră și jumătate și uite-așa am stat și io singură la festival, dar n-am murit că era Calancea Band pe scenă și erau mișto, dar m-am gândit de câteva ori că dacă m-a părăsit pe-acolo e nasol că-s la el cheile de la mașină și io n-am cu ce să mai plec, dar a venit după o oră și jumătate și clătitele au fost super bune.

Dar cum pana mea să dureze o oră si jumătate să cumperi niște clătite?! Nene, vii la festival să vinzi clătite, apăi vino cu șapte tigăi, sau măcar cu cinci, nu cu două că uite-așa bagi zâzanie în familii!!

Dar e mișto la Brezoi, mai mă duc 😛