Intelectualii s-au retras din politică din cauză de pipiţe, isterici, şmecheri şi lichele…
Mă tot gândeam la celebra întrebare, rămasă fără răspuns. De ce intelectualii nu intră sau nu fac politică? Ci efectiv au preferat jocul de tuşă, fie în presă, fie în ong-uri, fie efectiv văzându-şi de jobul lor izolându-se de stadionul jocului politic.
Primul răspuns este decisiv. Intelectualii au realizat în cele din urmă că specia omului politic din România este de natură subculturală, un fel de ramură „mediocris aeternis” şi că orice sfat sau consiliere ar acorda unor astfel de exponate, politicianul va face tot cum îl taie capul.
Exemplele pornesc din 1990, de la apariţia Grupului pentru Dialog Social, primul ong care a sprijinit pe faţă o grupare politică, fiind vorba de CDR, un conglomerat care se opunea FSN-ului, cel din urmă fiind văzut ca un continuator al vechiului PCR. A fost cel mai vizbil şi singurul moment în care elitele au creat un grup omogen şi s-au îmbarcat într-un tren politic, încercând chiar o educare a maselor. Elitele proveneau din Piaţa Universităţii sau făceau parte din grupul minoritar de români cu viziune pro-europeană în acei ani.
Ulterior anilor 96 – 2000, elitele s-au retras uşor, nedorind însă să manifeste dezamăgire pentru echipa susţinută. Este ca şi cum un antrenor pregăteşte o echipă pentru a câştiga titlul, munceşte zi de zi, oră de oră, vorbindu-le despre diabolismul adversarilor. Câştigă în cele din urmă campionatul dar, după asta, echipa începe să practice apucături dubiose. Merge la chefuri cu manele, nepotism, etc. Asta a păţit GDS-ul şi nu numai, toată elita politică în acei ani 90, când au susţinut metafizic chiar o anume „dreapta” iar după 1996, au avut primul şoc, când au realizat că de fapt nu există deloc mari diferenţe între ăia răi ai FSN-ului şi ăia buni ai CDR-ului. Atunci a început, aşa cum a spus, retragerea intelectualilor.
A mai durat puţin rămânerea intelectualilor în politică, deşi nu a mai fost una de masă, de exemplu, Hurezeanu este pentru o perioadă conislier al lui Adrian Năstase, Pleşu al lui Băsescu. A existat chiar o mişcare absolută de băsişti fundamentalişti care a funcţionat cu orice risc până anul trecut sau măcar până la primele dezvăluiri amare sau eşecuri/abuzuri ale DNA-ului. Şi ale CNSAS-ului..
Dar, în mare, retragerea intelectualilor are ca fundament realizarea faptului că specia omului politic de România este cu mult inferioară şi sub aşteptările normale ale acestor ani.
Am văzut recent o serie de interviuri cu nişte fete de la TNL care m-au îngrozit. Acesta este PNL sau mă rog viitorul PNL. Vorbim de partidul cu pretenţii, cu ifose de elitism, ăla care nu vrea penali, corupţi, e anticomunist prin strigăte. Deci acesta este partidul. Mă întreb dacă fetele acelea care spuneau că PNL e de stânga vor fi la proteste? Şi ce ar spune ele despre proteste? Despre Legile Justiţiei, despre contribuţiile plătite de angajator. Nimic. Este un vid neuronal care va ţine mult timp intelectualii departe de politică
Am avut o discuţie cu unul dintre managerii unuia din puţinii agenţi privaţi de succes din România şi amândoi am ajuns la un final la o concluzie tristă. Clasa politică de azi este sub nivelul celei din anii 90 sau 2000. Nu mai există consilieri de imagine, nu mai există specialişti iar funcţionărimea politică este compromisă de prostie.
Intelectualii nu vor mai intra în politică, pentru că nu au de partea cui, nu există diferenţe decât de formă între cele două grupări care activează în prezent pe scena politică, pe fond sunt aceleaşi trăsături de fals, ipocrizie, oportunism, empiric, snobism, coruptibilitate, habotnicism şi mai rău decât toate, mediocritate.
Este simplu de remarcat asta: Luaţi calupuri de poze ale partidelor politice de la mai multe evenimente similare. Ce veţi vedea, dincolo de femei fără gust îmbrăcate (multe ca la nuntă sau botez), figuri opace, tineri naivi şi probabil că cratima pusă la index.
Nu e nevoie să aibă sonor, sunt doar imagini care dau răspunsul simplu, motivaţia pentru care intelectualii nu vor intra în politică, în viitorul apropiat.
Pentru că nu au cine discuta…politică
Liviu POPESCU