În noaptea de Revelion, la Sălătrucel s-a muncit. Pe 1 Ianuarie a fost depus un proiect european
Deși a fost distracție și un revelion organizat în stradă în comuna aspirantă la titlul de stațiune de interes local, Sălătrucel, primarul Dorel Ancuța a profitat de această ocazie dorind să fie primul care depune pe 2024 un proiect pe fonduri europene.
”Am gândit această sărbătoare în stradă, aici în centru pe platoul din fața primăriei, cu muzică, cu vin fiert, un moment festiv la care au participat mulți dintre locuitori. Dar dacă tot am fost aici, am depus online proiectul pentru drumuri pe AFIR, de 1 milion de euro. Poate că am vrut să fim primii care depun un proiect europene pe anul 2024”, a precizat Ancuța.
Tot în acest an, se va finaliza drumul Seca – Pătești, un drum util pentru locuitorii celor două sate dar și un drum care deschide perspective mari agro-turistice pentru o localitate care are o dinamică uriașă pe acest palier.
Pentru anul 2024, Dorel Ancuța își propune extinderea rețelei de canalizare și continuarea dezvoltării turistice a Sălătrucelului, comună care începând din acest an se poate lăuda cu atingerea pragului de 1000 de turiști pe primele 10 luni ale anului.
”Dorim extinderea rețelelor de apă și canalizare prin PNRR în toată localitatea, urmează să îl semnăm contractul în perioadă imediat următoare. În ceea ce privește programul Anghel Saligny suntem deja la 70% program de asfaltare. Și nu în ultimul rând sprijinirea tuturor care doresc să dezvolte capacități de cazare aici, în Sălătrucel, unde în ultimii 2 ani se poate spune de un avans consistent pe acest sector”, spune Dorel Ancuța.