În curând, Pasarela cerului, suspendată în canionul din Muereasca

La nici 20 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, intrăm pe tărâmul unei lumi aparte, o lume care se întinde ca într-un estuar al timpului, atât cel sacru, cât şi cel profan, o lume care începe la Frăsinei şi se termină la cotul ultimelor dealuri subcarpatice.

Este vorba de Muereasca, aşezarea morarilor, a junilor şi meşterilor în piatră, comunitate dezvoltată la poalele altarului lui Calinic. Este una din localităţile de lux ale Vâlcii, ale nobililor străbuni şi parcă iubită de Dumnezeu, pentru că este smulsă din grădina Edenului şi pusă frumos, cu delicateţe, casă cu casă, de-a lungul unui pârâu care şipoteşte precum valsul.

Aici avem un alt univers, un univers mistic, un univers în care ruralul de mult a părăsit schema clasică a lumii cunoscute şi merge spre un urban al eleganţei, spre o împletire armonică între natură şi bun gust.

Nu mai puţin de 17 noi proprietari de terenuri au venit aici şi consideră că şi-au găsit liniştea. Ce poate fi, de altfel, mai frumos decât să auzi, parcă în fiecare colţ al acestui rai, liturghia Frăsineiului, cântul privighetorii, jocul celtic al greierilor de Muereasca, lăsatul serii care vine ca o sprânceană din Rai să închidă şi să acopere în linişte ochiul sufletului omenesc?

Vorbind de Frăsinei, spunem doar atât, este mănăstirea care oferă adăpost şi mâncare creştinilor care vin aici spre Dumnezeu, cu mila binecuvântată a cerului. Niciodată athoniţii de la Frăsinei nu au cerut vreun ban credincioşilor care au ajuns aici. Şi a ajunge la Frăsinei nu este turism, este pelerinajul ultim, ultima speranţă, pentru că aici  Dumnezeu se aude parcă mai bine decât în alte locuri sfinte.

Revenind la Muereasca, trebuie spus că au apărut trei ferme, ferme care doresc să refacă o zootehnie a naturii. Este vorba de acel compozit între juninca de pe islaz, laptele prospăt muls dimineaţa, smântâna săţioasă, mâncată lângă o mămăligă, făcută acolo în tuci, în curte, vara, pe pirostrii. Asta e natura de la Muereasca. Păstrarea poveştii paradisiace a vieţii noastre pure, în profanul cotidian.

Şi nu e doar atât. Puţină lume ştie că, în Muereasca, avem un canion balnear. Da, Cheile Şutei, o spărtură în stâncă lungă de 500 de metri, prin care râul satului sare din piatră în piatră, spre împlinirea lui în Olt. În acest canion, supură pământul. Sute de izvoare minerale ies din măruntaiele muntelui şi aduc sănătate, de sute de ani, celor din Muereasca.

Acest canion va deveni o atracţie turistică. Autorităţile locale vor să amenajeze o punte, o pasarelă pe deasupra acestor izvoare, pe marginea canionului, astfel încât să poată fi vizitat. Turiştii vor putea simţi, în felul acesta, adrenalina mersului pe deasupra râului învolburat, mângâind stânca Frăsineiului şi iubind astfel natura, pentru că vor fi una cu ea.

„Muereasca va dezvolta, în cel mai scurt timp, toate aceste tipuri de turism, plecând de la cel monahal, de agrement, agro-turismul şi, pe viitor, cel balnear. Şi faptul că ne aflăm pe linia metropolitană a Râmnicului ne face să fim optimişti în ceea ce priveşte dezvoltarea acestei localităţi”, spune primarul Ion Ungureanu.

Aşa este. Muereasca este o poveste, pleacă din Biblii, curge prin morile de apă şi, după ce miruieşte pe toţi pelerinii lumii de aici, se întoarce iar în paradis, purtând cu sine poate cea mai sfântă localitate de judeţ.

Mihai IONESCU

 Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link www.ramnicuvalceaweek.ro către pagina acestui articol.