În această vară, concediile se fac la Brezoi: Aproape 50 de nopți de concerte live, în mijlocul munților
Pentru cei care încă nu știu, la Brezoi vara asta este una fierbinte, una care va aduce din iunie până la începutul toameni, zile și nopți de muzică, de concerte live, de rock, blues, jazz, pop cu peste 500 de artiști, din care 100 sunt nume internaționale.
Da, acolo în marginea Lotrului, între munții din nordul Vâlcii, Brezoiul devine din nou capitala muzicală, din nou va pune pe harta lumii, Vâlcea. Sunt așteptați din nou mii de tineri, mii de ”veșnic tineri”, iubitori de muzică, de drumeție, de nopți albe, de bere, de distracție.
Inima Vâlcii se mută pentru trei luni la Brezoi, în capitala nordului, acolo unde organizatorii festivalelor, autoritățile, hotelierii, investitorii din turism sunt pe ultima sută de metri. Se pregătesc camerele, se pregătesc cabanele, se construiește în ritm alert, pentru că le Brezoi, totul trebuie să fie impecabil, să arate ”domnește”, ca pentru un regal care începe în maxim o lună jumătate și care va împreuna laolaltă spirite, sunet de chitară, viață, puls, dinamică.
Valea Lotrului își așteaptă așadar musafirii. Față de anul trecut a crescut numărul locurilor de cazare, mai mulți proprietari față de anii anteriori și-au pus la dispoziție camerele. Mai multe unități de alimentație publică sunt deschise. Un nou campus este pregătit pentru acest splendid spectacol al verii.
Așadar, nu ezitați, vara această se cântă din nou la Brezoi și se cântă toată vara, toate week-endurile sunt pentru distracție, pentru a fi frumos, pentru vibe.
”Orașul este pregătit pentru evenimentul maraton care va umple vara. Ne bucură faptul că industria de servicii, mai ales cele conexe turismului se dezvoltă, salutăm pe toti investitorii care au ales să dezvolte aici afaceri și mai ales populația care a înțeles avantajele care rezultă din acest evenimente muzical. Și nu în ultimul rând, sunt alături de organizatori și îi ajutăm cu tot ce putem”, spune Robert Schell.