Grădiniță cu program prelungit, centru de zi pentru bătrâni și parc fotovoltaic – proiecte inițiate de primarul Nicolae Voicescu
Imediat după alegerile locale, Nicolae Voicescu, proaspăt reales în funcția de primar de comunitatea din Fârtățești, a continuat lucrările pe infrastructură de pe teritoriul localității aflate în derulare. Așadar, în satul Giuleștii de Sus se pregătesc 2,2 kilometri de ulițe și drumuri sătești pentru asfaltare, iar din data de 16 iunie a început și modernizarea drumului de acces către bazinele de apă potabilă.
Primarul din Fârtățești a mai precizat că a demarat proiectul pentru parcul fotovoltaic pe care, inițial, dorea să fie executat în colaborare cu alte șase unități administrativ teritoriale, dar din cauza întârzierilor validărilor primarilor noi aleși din restul comunelor, acesta a decis să înființeze singur parcul fotovoltaic. Acesta va fi amplasat în aceeași locație, respectiv satul Cățetu, iar în două săptămâni studiul de fezabilitate va fi realizat, iar proiectul se va desfășura prin Banca Mondială. Tot pentru satul Cățetu, se lucrează la un studiu de fezabilitate pentru înființarea unui centru de zi pentru bătrâni, în parteneriat cu Direcția pentru Asistență Socială Vâlcea.
”În două săptămâni avem finalizat studiul de fezabilitate și il depunem la Banca Mondială. Am ales să îl facem pe cont propriu, deoarece în parteneriat cu celelalte primării am fi fost foarte întârziați cu proiectul mai mult de șase luni. Am ținut neapărat la realizarea acestui proiect deoarece vom avea o economie financiară însemnată la bugetul local, deoarece energia electrică produsă de parcul fotovoltaic va fi gratuită pentru toate instituțiille locale. Un alt proiect foarte important ce urmează a fi implementat este grădinița cu program prelungit cu trei grupe, în satul Giulești. În data de 27 mai am semnat contractul de finanțare cu AFIR Craiova, iar în scurt timp vom demara și această investiție”, a precizat primarul din comuna Voicești.
Claudia POPA