Goleştii Vâlcii – Garda regală a Râmnicului de Vâlcea
Nu poţi să uiţi incursiunea în istoria Râmnicului dacă ai intrat măcar o singură dată în Goleştii Vâlcii. Este foarte simplu, nu ai decât o singură variantă: să te abaţi din drumul spre Piteşti sau spre Vâlcea şi să urci spre Curtea de Argeş. Te vor surprinde liniştea de după cinci minute de mers şi paulowniile înflorite. Sunt multe şi au acele buchete deasupra frunzelor late ca nişte umbrele de ploaie pentru albinele surprinse în drumul lor de destin.
Goleştiul este localitatea care asigură umbra Râmnicului dinspre răsărit. Se mai spune că pe aici era intrarea secretă spre oraş, Goleştii fiind garda de est a oraşului lui Mircea. Pentru că, nu-i aşa, sunt mii de cărări ascunse prin pădure, pe care, dacă le urmezi întocmai legendei Minotaurului, vei ajunge sus, la Feţeni. Dar pentru asta trebuie să cunoşti limba fagilor care leagă într-o mare verde dealurile dintre Râmnic şi Goleşti. Despre Goleşti se mai spune că Zinca ar fi avut aici o proprietate, retrasă undeva în pădure, la margine cu Argeşul. Dar nu se adevereşte în concret.
După divorţul de Dinicu, Zinca ar fi rămas la moşia de la Argeş. Dar ar fi cunoscut, la un moment dat, un tânăr locotenent sârb refugiat aici. Locotententul sârb avea în jur de 30 de ani, iar Zinca, peste 45 de ani. Ar fi existat chiar şi acte pentru această proprietate pe care Zinca (sau Zoe) ar fi dorit să le ofere iubitului ei drept cadou. Ofiţerul sârb a murit de pneumonie, iar Zoe a donat totul autorităţilor locale, nemaidorind să ştie nimic despre această zonă.
În scrisorile găsite ulterior morţii ei la 87 de ani, apar file în care povesteşte despre „pădurea de la la margine de zări, despre cântul de dimineaţă al soarelui, ascuns de roua frunzelor de tei de pe malul Sâmnicului”. Zoe vorbeşte mult despre casa din pădure, o casă din pădure, dar nimeni nu a localizat-o. Legende care însă duc cu gândul la Goleştii Vâlcii. Pentru că, dacă la Argeş boierii Goleşti pe linie masculină şi-au pus amprenta, s-ar putea ca la Goleştii noştri să fi existat o mică prinţesă. Mai ştim ceva, Zinca era craioveancă la origini şi avea legături de sânge cu boierii vâlceni pe latură maternă, Dumitra Pârşcoveanu fiind rudă directă cu boierii Otetelişeni. Zinca vine destul de des la Râmnicu Vâlcea după ce se mărită, aflăm din înscrisurile moşiei piteştene. Ea vine dinspre Argeş şi categoric că drumul ei traversa zona împădurită a actualei comune. Mariajul Zincăi nu a fost unul reuşit. Măritată la 13 ani, se desparte, cum am mai spus, repede de Dinicu Golescu.
Aşadar, ţara liniştii, povestea casei de la margine de paradis, s-ar părea că s-a născut într-una din cele mai furmoase comune vâlcene, comuna care se întinde domol, ca un râu amorţit, de la Argeş şi până la Râmnic. Este aşa cum am mai spus, curatorul Râmnicului, se pare că goleştenii sunt cei care, doar dacă vor, lasă soarele să ajungă la oraş. Casele din Goleşti sunt născute odată cu florile de prun şi de trandafir sălbatic. Aici, mierlele se trezesc primele, iar stelele rămân pe cer până la prânz. În comuna Goleşti au venit şi păstorii ardeleni, dar au fost rapid asimilaţi. Cătanele Negre, moţii lui Horea, s-au aşezat la Milcoiu şi la Goleşti. Şi au oferit un parfum transilvan acestei zone mirifice.
La capătul de nord al Goleştiului te opreşti. Priveşti înapoi şi ai senzaţia că această localitate este una aşezată metodic, cu mâna. Că ea, de fapt, nu era aici la facerea lumii şi a judeţului, ci a fost importată să fie loc de iubire al Zincăi, dar şi garda regală a Râmnicului. La Goleşti, istoria stă ascunsă sub pământ, acum un an a fost găsită o comoară şi mai sunt alte câteva sute, se spune, dar nu ies decât dacă le chemi. Acolo, printre trandafirii sălbatici, printre florile de paulownii, printre nucii obosiţi. La Goleşti, soarele face cu ochiul înainte de a trece dealul spre Râmnic şi îşi ia rămas bun de la fiecare localnic până dimineaţă.
„La Goleşti, timpul se dilată. Oamenii din Goleşti ştiu că sunt mâna stângă a judeţului sau spătarul jilţului pe care stă harta Vâlcii. De aici începe restul, noi fixăm reperele, nu ştiu dacă este o mândrie locală, dar se spune că nu poţi intra în Râmnicu Vâlcea dacă nu treci prin Goleşti”, spune Gheorghe Şerban, primarul anticamerei Râmnicului.
Mihai IONESCU
