Și acum puțintică istorie: originile poporului român, oricât de complicate și nebuloase, stau în ceea ce se numește ”latinitatea orientală”. Un amestec etnic imposibil de reconstituit: coloniști vorbitori de limbă latină vulgară de pe tot cuprinsul marelui imperiu, traci, sciți, celți și ce mai vreți dumneavoastră.
Dar cultural și civilizațional este vorba de cultura și civilizația romană: de ceea ce înseamnă Cicero, Horațiu, Virgiliu, Ovidiu, Tacit, Titus Livius, Suetoniu, Seneca, Marcus Aurelius, dreptul roman, drumurile romane, apeductele romane, orașele imperiului, ordinea romană, legiunile romane, acvila romană. La momentul de cumpănă 118-121 Hadrian a decis ca din toate cuceririle lui Traian – care depășeau limesurile naturale pe care imperiul le mai putea proteja la întinderea lui maximă – să păstreze, din motive politice și economice, numai Dacia Romană.
Aceasta este originea latinității orientale din care după vreo 1300-1500 s-a structurat lent și complicat națiunea română în secolele XVI-XVIII. Un lucru de mare mândrie să aparții civilizației fondatoare a lumii occidentale. Dar unii dintre noi preferă altceva: o mitologie complet fake despre așa numita cultură și civilizație dacă, din personaje mitice ca Zamolxis sau Deceneu, despre care nu știm nimic, din care nu s-a păstrat un rând scris, cu o limbă din care nu avem nici măcar o inscripție scrisă și tradusă în greacă sau latină, nemaivorbind de vreun autor, imaginând fabulații copilărești despre limba dacă, una ca origine a latinei și a tuturor limbilor europene sau despre spații energetice, orașe subterane la Sarmisegetuza Regia sau tuneluri pe sub Munții Bucegi și visând guri de lup verzi (pe pereți).
Dacă analizăm toată perioada de la 106 d.C până în zilele noastre putem spune cu certitudine un lucru: orice perioadă de prosperitate, de dezvoltare economică și culturală este legată esențial de influența și expansiunea structurilor de civilizație europeană/occidentală, iar toate perioadele de cumpănă și regres sunt legate de replierea influenței occidentale: apărarea și păstrarea Daciei Romane de către Hadrian între 118-121, retragerea aureliană, invaziile migratoare dintre sec. III-XIII, formarea statelor medievale românești, rezistența în fața expansiunii otomane și finalmente înfrângerea din cauza ruperii legăturii cu occidentul, Școala Ardeleană și crearea identității culturale românești, nenorocirile războaielor ruso-turce din sec. XVIII, începutul târziu al procesului de modernizare după 1829 condus de o elită occidentalizată, 1848 ca proiect eșuat din cauza intervenției Imperiului rus, unirea de la 1859 ca rezultat direct al victoriei franco-engleze în războiul Crimeei, războiul de independență și amara lui lecție despre încrederea în aliatul rus, modernizarea ce a urmat, cu toate problemele ei de inegalitate socială (vezi și afirmația de mai sus cu privire la prezent), primul război mondial și adâncirea lecției de la 1878, marea șansă istorică a anului 1918, modernizarea confuză și instabilă dintre războaiele mondiale și apoi catastrofele anului 1940, ale anilor 1941-1944, perioada comunistă și miracolul lui 1989.
Toate acestea pot fi interpretate ca istorie esențialistă, dar eu cred că analiza factuală confirmă clar tendința descrisă, dincolo de simplificările inerente unui astfel de articol.
Și acum din nou în prezent: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în sac. Cam asta putem învăța din ultimii 30 de ani: ne aflăm într-unul dintre cele mai bune contexte pe care le-a avut România vreodată. Am obținut succese evidente în raport de punctul de start din 1989, în raport de distanța care ne separa de unii dintre vecinii noștri la începutul anilor 2000 (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia), dar sunt multe lucruri pe care nu le-am reușit, pe care le-am ratat. Și din păcate toate acestea țin de limitările și păcatele noastre interne: avem infrastructură proastă în raport cu aproape toate țările UE, deși mult mai bună ca în 1989. Bani am primit, dar noi am eșuat în a-i folosi la timp și eficient. De ce? E cineva din afara României vinovat? Avem inegalități sociale mari, pungi de sărăcie, discriminare. A primit și aici fonduri destule de la Uniune. De ce nu avem politici adecvate? E cineva din afara României vinovat? Avem o fiscalitate anapoda, multă evaziune fiscală și evident corupție. De ce nu schimbăm lucrurile cu adevărat? E cineva din afara României vinovat?
Și mai ales avem multă impostură profesională și academică: în ciuda autonomiei universitare largi, școlile superioare românești sunt foarte departe de standardele europene și nord-americane, nepotismul și clientelismul sunt endemice, competența și meritocrația sunt puse de-o parte în cele mai multe locuri, numărul universităților este uriaș în raport de nevoi și calitate, titlurile academice au ajuns o glumă sau un motiv de rușine pentru oamenii competenți și onești. Evident nici învățământul secundar nu este mai bun, rata de abandon școlar este uriașă după standardele europene, suntem codași la testele PISA de orice fel, analfabetismul funcțional înflorește și numărul studenților din mediu rural este infim, ceea ce pune mari probleme de blocaj ascensiunii sociale. De ce nu facem nimic serios? E cineva din afara României vinovat?
Ca rezultat al imposturii și corupției (nici nu știi care este cauza și efectul aici), al educației precare încrederea în expertiză și în informația de calitate s-a prăbușit: conform unui sondaj recent 65,7% din români cred că epidemia de COVID-19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii, și numai 28,4% cred că epidemia a apărut natural, ca și altele de același fel din istorie. Tot în acest sondaj vedem că peste un sfert dintre români cred că există un plan global de implantare a cipurilor prin vaccinare. Credem în vraci și doftori, dar nu în medici, credem în parapsihologi și ghicitori în stele sau zodii dar nu în economiști sau sociologi, credem în povești ”holiste”, care amestecă de toate într-un ghiveci semidoct, dar nu credem în analiza punctuală, limitată, nuanțată.
Suntem incapabili să mai înțelegem referințe culturale banale, Tik-Tok-ul bate chiar și FB-ul, iar de citit ce să mai spunem: piața de carte din România este jumătate față de cea din Ungaria, care l-a rândul ei are jumătate din populația noastră. De ce nu analizăm serios toate astea? De ce nu propunem politici coerente și consecvente? E cineva din afara României vinovat?
Nu, nu este nimeni decât noi: suntem ca un Janus, cel cu două fețe. Una care are multe talente, inteligență cu carul, mare capacitate de improvizație, de hărnicie în multe momente, de simț al umorului care ne-a salvat de multe ori. Cealaltă este cea a superficialității, a inconsecvenței, a fușerelii, a lăcomiei și consumului de prestigiu, a disprețului pentru cel mai sărac, a imposturii. De fapt acest Ianus este un Caragiale etern al nostru, cel ce simte enorm și vede monstruos, cel dintr-o Scrisoare pierdută și cel din Năpasta.
