Comuna Lădești are o nouă autoutilitară primită de la belgienii din Balen, comună înfrățită cu localitatea noastră

Un rezultat al înfrățirii dintre comuna vâlceană Lădești și comuna belgiană, Balen, din Flandra, s-a concretizat prin dotarea serviciului ISU, cu o nouă autilitară de pompieri.
”Este un succes, asta înseamnă avantajele înfrățirii dintre localități. Le mulțumim mult fraților noștri belgieni pentru sprijin. Putem spune că avem unul dintre cele mai moderne servicii de urgență, din zona rurală. Vom extinde acest parteneriat, mai ales în domeniul agricol, belgienii sunt investitori mari în zona noastră și în acest domeniu”, spune primarul Iordache.
Oaspeții belgieni au stat o săptămână în Lădești, unde s-au bucurat de ospitalitatea, tradițiile, frumesețea comunei noastre siutuată în zona subcarpatică a Vâlcii.
Această nouă autospecială se alătură unei alteia, primită tot de la belgieni în urmă cu 9 ani.
Între cele două localități au existat de-a lungul timpului mai multe parteneriate, în special pe zona socială, fundații comune au întreprins mai multe acțiuni umanitare.
În ceea ce privește proiectele afalte în derulare, se lucrează la podul pe situații de urgență și se așteaptă clarificarea normelor cu privire la PNI, Anghel Saligny.