Claudiu Petre și Adrian Rugină, decorați post-mortem de președintele Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre și lui Adrian Rugină, care au murit în incendiul de vineri seara din Capitală.
Potrivit Administrației Prezidențiale, ordinul a fost conferit „în semn de apreciere pentru curajul, altruismul și dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din București, încercând salvarea mai multor vieți cu prețul sacrificiului suprem”.
Incendiul de la Clubul Colectiv s-a soldat cu 31 de morți și peste o sută de răniți.
Printre cei care şi-au găsit sfârşitul în clubul morţii au fost şi tineri care, deşi au reuşit iniţial să iasă din flăcări, s-au întors pentru a-şi salva prietenii. Sunt eroii acelei nopţi. Adrian Rugină era în localul tragediei din pasiune pentru muzica rock şi pentru a-şi ajuta prietenii de la „Goodbye to gravity”. A ieşit şi a intrat de mai multe ori pentru a-şi salva prietenii, dar el a fost răpus.
n munte de om din toate punctele de vedere, un prieten, aşa îl caracterizează pe Adrian doi dintre prietenii lui, care cu greu îşi stăpânesc lacrimile atunci când vorbesc la trecut despre Adrian Rugină.
Adrian Rugină este un nume important pentru toţi cei care apreciază muzica rock. Sunetist al trupei Bucovina, fondată în anul 2000, şi membru al trupei „Bucium”, una dintre cele mai îndrăgite formaţii de folk metal din industria noastră muzicală, Adrian era prezent la toate evenimentele muzicale importante. În trecut, a fost şi membru al trupei Teuton, iar multă lume îl ştie de la evenimentele muzicale pe care le organiza. El a renunţat să mai cânte din cauza unor probleme medicale
În Colectiv, a mers pentru a-şi ajuta prietenii de la „Goodbye to Gravity”.
A ieşit printre primii din club, dar s-a întors în fum şi flăcări. A reuşit să salveze cinci prieteni.
Moartea lui i-a şocat atât pe oamenii importanţi din industria muzicală, cât şi pe românii care au urmărit tragedia. Gestul lui nu a rămas neobservat de sute de cunoştinte, de prieteni care i-au scris pe pagina sa de socializare.
Era un om de milioane care dădea o mana de ajutor şi celor din jurul său, mărturiseşte Andrei Miga.
O veste grea, din păcate! A murit un Om drag aseară în incendiul de la clubul din Bucureşti. Amintiri extraordinare mă leagă de el, de pe vremea când cântam în Teuton. Dumnezeu să te odihnească!, scrie Adi Bezna.
A ieşit printre primii, s-a intors în infern, a salvat cel puţin cinci persoane, dar nu s-a mai întors printre noi
AGERPRES