Cheile Otăsăului, spectacol al naturii în Munţii Buila Vânturariţa
Cheile Otăsăului şi Mănăstirea Pătrunsa sunt incluse într-un proiect european de promovare turistică a comunei Bărbăteşti, primarul Constantin Banacu spunând că traseul montan de opt kilometri care leagă comuna de mănăstire va deveni unul căutat de dezvoltatorii de complexuri hoteliere, odată ce va fi amenajat.
„În prezent, nu se poate circula auto pe cei 8 kilometri care leagă Mănăstirea Pătrunsa de Bărbăteşti, deşi schitul sihaştrilor este o destinaţie de pelerinaj aşa cum este Frăsineiul; în multe cazuri, cele două mănăstiri se aseamănă prin severitatea canoanelor bisericeşti. Din păcate, schitul este dificil de vizitat de turişti şi pelerini, de regulă, aici ajung cei care sunt montaniarzi. În urma proiectului cu fonduri europene, se va amenaja acest drum care va fi legat de Drumul Mănăstirilor. Dar acest proiect va pune în valoare şi Cheile Otăsăului, un adevărat spectacol al naturii, unde noi, primăria, vrem să investim în refacerea păstrăvăriei care a funcţionat aici până acum 30 de ani”, a declarat edilul Constantin Banacu.
Acesta a mai adăugat că un suport în acest proiect a venit din partea PS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, cel care doreşte interconectarea, prin infrastructură, a tuturor mănăstirilor de patrimoniu din judeţ.
Tot pentru fonduri europene, Primăria din Bărbăteşti a depus documentaţia pentru reabilitarea drumurilor cu localităţile învecinate – Costeşti şi Stoeneşti.
Însă cea mai amplă lucrare care se defăşoară pe teritoriul comunei Bărbăteşti este proiectul tematic Drumul Mănăstirilor Olteniei de sub munte, un traseu care leagă mănăstirile din judeţul Vâlcea. (antenasatelor.ro)