Cele trei păduri din basme – de aramă, de argint şi de aur, sunt la Fârtăţeştii Vâlcii
Fârtăţeşti este o poveste a dealurilor unite prin biserici, a caselor unite prin Mâna Maicii Domnului, a satelor unite prin păduri. A celor mai fascinante poveşti din sudul de Vâlcea, unde legendele spun că s-au născut miturile celor trei păduri – de aur, de argint şi de aramă. Cele trei păduri ale toamnei care doar acum pot fi admirate în esenţa lor, în pastelul lor, în suflul divin…
Nu ştim dacă chiar aşa este, dar pe vremea haiducilor dar şi mai devreme de ei, în timpul în care se forma naţia română, cavalerii primeau titlul dacă urmau aceste trei poteci, trei drumuri, la capătul căruia fie îşi alegeau mireasa, fie se luptau cu lighioanele pământului, fie găseau zmei paralei şi castele ascunse de pe alte lumi.
Primul drum, drumul prin pădurea de aramă. Este drumul Stănculeştiului. Un drum care pleacă peste dealuri cuminţi şi întră în pădurea de carpen şi stejar. Aici este o nebunie de culori, de glasuri de păsări, drumul şerpuie printre arama frunzelor care se lovesc în zeci de mii de melodii. Cavalerii medievali aveau ispita somnului, a unui somn care îi ducea pe alte lumi, cu iele aprige, cu prăpăstii uriaşe, cu sunet de săbii şi armuri. Aici era primul test. Cavalerii trebuiau să treacă cât mai atenţi cu putinţă, să reziste la orice glas sau şoaptă ademenitoare….
Iar dacă treceau de această pădure de aramă, intrau în pădurea de argint, pădurea Cuci – Căţetu, pe drumul fără întoarcere, cum spuneau bătrânii. Aici, erau lighioane mari şi care scuipau flăcări, erau pământuri mişcătoare, capcane la tot pasul, palate de argint care apăreau în negura dimineţii dar care puteau deveni temniţe grele peste noapte. Drumuri care se învâteau în cercuri. Şi tot aşa, până ce cavalerul devenea bătrân şi aproape de capătul pădurii şi de finalul de drum, cădea răpus de boală şi de bătrâneţe.
Dar dacă şi de această pădure trecea, urma finalul, testul ultim, Pădurea de Aur, drumul care merge spre Dăncăi. Prin pădurea deasă, orbitoare în soare, unde totul disparea, iar ce atingeai devenea firbinte ca fierul încins. Aici, era arborele nemuririi. Dar trebuia găsit între sutele de fagi vorbitori. Cavalerii care intrau aici, rar mai ieşeau întregi la minte, asta dacă mai ieşeau. Darul nemuririi venea odată cu mireasa mult dorită. De multe ori mireasa era chiar moartea dar şi prinţese valahe frumoase şi voluptoase ca merele în pârg.Sunt trei drumuri de fapt care taie pădurile Fârtăteştiului, legând satele frumoase, bisericile sculptate, frumosul de ceruri. Trei drumuri care pot genera turismul, spune Nicolae Voicescu, primarul din Fârtăţeşti.
„Toate cele 3 drumuri sunt axele pe baza cărora se va dezvolta zona agro-turistică a localităţii. Traversăm dealurile care duc spre Tetoiu, unim cele mai frumoase culmi din această parte de Vâlcea şi evident deschidem comuna spre noi investiţii. Dincolo de legende şi basme, aceste drumuri pun în valoare zestrea localităţii noastre. Nu putem vorbi doar de turismul montan la Vâlcea. Turismul poate şi aici la fel aduce iubitorii de frumos, de conace şi cule, divertisment, ţinutul viilor, turism cinegetic, linişte şi aer curat. Nu exagerez dar în ultimii ani mulţi bucureşteni şi-au cumpărat aici proprietăţi”, spune Voicescu.
Fârtăţeţiul iese din poveştile de ieri spre prezentul elegant al zilei de acum, iese cu legende dar şi cu perspective. Aici avem un parc fotovoltaic, avem castele ecleziaste pe fiecare deal, avem drumuri asfaltate. Este singura aşezare care uneşte dealuri cu sate, biserici cu cerurile, pădurile din basm cu drumurile din timpul nostru. Este marginea lumii dar şi începutul zilei ce va să vie…
Liviu POPESCU
