Cele mai frumoase toamne valsează în Vâlcea pe….Valurile Oltului

Toamna dacă dorea să aleagă singurul ţinut regal, singura poartă cerească sau mai degrabă spus, singurul bal al divinităţii, nu o putea face decât prin Vâlcea. Pentru că aici toamna are ţinută de mare regină, de mare preoteasă a templului an, la Vâlcea, toamna îşi atinge destinul.

La Vâlcea, toamna este al 5-lea anotimp, nu este vorba de toamna banală din restul de ţară, este vorba de toamna care coboară pe Translpina, pe văile şi drumurile Voinesei şi Mălaiei, este o toamnă care după ce îl păcăleşte îm amor pe prinţul din august, fură rapid petalele florilor de munte, pictează pădurile de fag, smulge sacoul stejarului şi îl lasă despuiat pe frasinul adolescent.

Toamna pe Valea Oltului prezintă un vernisaj unic, premiat cu titlul de excelenţă la marginea galaxiei, pentru că şirurile de arămiu, galben, verde pal, tot curcubeul de la Câineni spre Racoviţa sau Titeşti face ca munţii să aibă o pelerină cum nici pe podiumul de la Monte Carlo nu se poartă.

Este festival de film, de dans, de poezie, este un multiplu al lui Dumnezeu în toamnele care se leagănă cu milioane de arce de tip frunză care lunecă pe undele Oltului mai jos de Cornet. La Brezoi, toamna face primul popas al diligenţei, de unde menestrelii septembrie, octombrie şi noiembrie sar ca nişte medievali cavaleri în armuri imperiale şi fură visele feciorelnicelor făpturi ale munţilor Vâlcii

Toamna sărută albul florilor, îngheaţă zborul zbanghiu al fluturilor de vară, mână muculiţele în transhumanţa pieirii. Coboară oile cuminţi de pe creste, pune părul înapoi ciobăneştilor carpatini, duce berzele până la uşă, le scrie cuvinte de amor şi bun rămas rândunelelor şi salută cu batista în mână pe un peron al văzduhului cocorii Loviştei.

Toamna de Vâlcea se aruncă apoi bezmetic în Defileul Oltului şi pe unde calcă aruncă verdele din sandalele copacilor, eliberând piciorul arămiu al pădurii, vechi doamne de salon. Lăsând vântul rece să se strecoare apoi în hogeacul din mijlocul amantului de seară. Este o toamnă care urcă până sus la Cozia şi coboară apoi cu ultimele păpădăii uscate în Căciulata. La Turnu, toamnase închină la icoana naşterii din 8 septembrie şi apoi fuge ca un tren de epocă spre Râmnicul nostru. Aici sare din deal în deal, mângâie crestele Builei şi ale Vânturariţei şi apoi, cu covor arab zboară peste Vâlcea de mijloc a mocăniţei spre Băbeni.

Aruncă praf magic peste sobele vâlcenilor şi coşurile încep să valseze cu cerul, trimiţând limbile negre ale nopţii spre adâncul regatului lui Dumnezeu. E cald în casă şi e toamnă rece afară, roua se ghemuie sub câlcâie pe Valea Cernei, a Pescenei şi a Luncavăţului. Toamna se împarte în zeci de cărări şi apoi îşi dă întâlnire la viile de jos. Unde se parfumează cu odorul mustului nou, cu frunza îngâlbenită de viţă nobilă. Intimidează merele de toamnă şi le înmoaie pe cele pere semeţe. Scoate din prune elixirul de tot şi pune holdele sub brazda mai nouă. Aruncă cu grâu pe sub sprâncenele zilei şi îi spune soarelui să plece mai repdede la somn.

De la Câineni spre Drăgăşani, Voiceşti, Lungeşti, Şuşani sau Bălceşti şi de la Vidra până la Zătreni se aud danţurile şi viorile toamnei. E spectacol de gală, e poezie? E tabloul primului rai?

Nu se ştie, dar rămâi la Vâlcea să îţi descompui sufletul şi mintea în octavele arămii de pe portativul select al nobilei toamne!

Liviu POPESCU