Comuna Galicea este cunoscută şi printr-un pitoresc aparte, o ocupaţie veche de cel puţin 2000 de ani.
Băiaşii de la Galicia apar prima dată menţionaţi în 1745, este vorba de căutătorii de aur de pe râul Topolog. Aici, majoritatea localnicilor se ocupau cu cernerea nisipului în căutarea micilor garnule de aur.
În prezent, mai sunt doar câteva persoane care practică această meserie. Pentru cateva grame de aur, căutatorii muncesc săptămâni la rand.
Aceştia merg la rau cu sita si cu o sapă şi pun nisip în sită, apoi il amestecă cu mâna, să se aleaga aurul. Dupa aceea il pun într-un săculeţ iar când se strang mai mult 3-4 grame se duc cu el la Vâlcea.
Între 1947 şi 1990, această tradiţie fusese interzisă. Nu doar Miliţia ci şi Securitatea intervenise pentru a stopa tradiţia. După revoluţie a fost o febră a aurului. Nu doar localnici. Nebunia aurului atinsese cele mai înalte cote între 1990 si 1994, cand erau zeci de căutatori pe metrul patrat. Prea putini dintre ei s-au imbogatit. Oamenii spun că trebuia neaparat să se trezească de dimineata pentru a mai prinde un loc pe malul Topologului.
Erau malurile înţesate de oameni. Trebuia sa te trezesti de dimineata pentru a mai prinde vreun loc pe mal, iar cele cu vad erau putine. Le descopereai din întamplare.
Căutatorii de aur au rămas puţini. Dacă mai sunt 5 în toată localitatea. Aceştia susţin că filoanele sunt mai slabe decat erau cu ani in urma. Se spune că acum 100 de ani puteau strange şi pâna la 10 grame de aur pe zi. Pentru un gram de aur trebuie să cearnă 3-4 tone de nisip.
În România, metalul nobil se găseşte în aluviuni pe majoritatea apelor care izvorăsc din munții Apuseni şi din Carpații Meridionali. Ioan Stelea, geolog în cadrul Institutului Geologic al României: „Dâmbovița, valea Argeşului, valea Topologului, Oltul, valea Streiului, valea Pianului, chiar în Banat, cea mai cunoscută ar fi valea Nerei.”
România este una dintre puținele țări din Europa care dețin această resursă prețioasă, datorită rețelei bogate de râuri şi a zăcămintelor aurifere din Munții Carpați. Însă de mai bine de 24 de ani România nu a mai exploatat aurul aluvionar.Resursa asta este ignorată pur şi simplu de autorități, de foarte mulți ani. Cu toate că s-a semnalat prezența ei şi zone cu concentrații extractibile, nimeni nu a încercat să dezvolte lucrul ăsta.
Înainte de anul 1989, metalul nobil a fost exploatat la nivel industrial prin intermediul a zeci de balastiere, alături de nisip şi pietriş. Producţiile obţinute în perioada regimului comunist depăşeau sute de kilograme pe an. După 1989, în urma privatizării balastierelor, dar şi în lipsa unor reglementări din partea statului, aurul nu a mai fost sortat de nisip şi de pietriş şi a ajuns, în cele din urmă, în materiale de construcţii.
