Calamități la Grădiștea de peste 500 milioane lei
10 case inundate, drumuri și podețe distruse
Pârâul Dobricea si-a ieșit din matcă și a distrus case, drumuri, și patru podețe. L-am găsit săptămâna trecută pe edilul comunei Grădistea, Ilie Boiangiu, în satul Dobricea, unde cătunele au fost izolate datorită distrugerii podețelor. Primăria lucrează intens cu utilaje închiriate pentru refacerea drumurilor și remedierea calamităților înregistrate în luna iunie.
”Am avut 10 case indundate, iar drumurile din satele Dobricea, Tulburea, Țuțura, Valea Grădiștii și Diaconești au fost distruse în totalitate. Am refăcut cu bani de la bugetul local cele patru podețe care au fost deteriorate și astfel am asigurat circulația oamenilor în cele două cătune care fuseseră izolate. Am făcut și transmis o notă informativă la prefectură cu pagubele înregistrate, acestea depășind suma de 500 milioane lei”, a precizat primarul Ilie Boiangiu.
Claudia POPA