Câineni – locul din nori, unde izvoarele se împart, unele curg spre Ardeal, altele spre Ţara Românească

Comuna Câineni, de departe, una din cele mai frumoase din Vâlcea, a încheiat vara cu un număr considerabil de turişti, parte dintre aceştia fiind cazaţi la pensiunile din zonă dar a fost şi un număr de turişti care a optat pentru rulote şi corturi.

„Suntem cu precădere căutaţi de turişti iubitori de munte. Mulţi sunt români, din Transilvania, din zona Braşovului, a Sibiului şi Cluj dar şi din Craiova. Însă putem spune că suntem căutaţi de turişti din Polonia, Ungaria, Austria şi Italia. Pensiunile au fost pline toată vara şi nu au existat locuri de cazare. Au fost însă şi mulţi turişti cu rulote şi corturi. Cei mai mulţi, iubitori de munte, au fost cei care au mers pe creastă. Suntem convinşi că deja localitatea este deja un brand turistic pentru iubitorii muntelui”, spune Ion Nicolae, primarul din Câineni.

Comuna Câineni este renumită pentru „Şaua Apa Cumpănită”, loc situat fix pe creasta montană care despre Ardealul de Ţara Românească, unde pronesc mai multe izvoare care se împart aproape în mod egal între cele care curg spre nord sau spre sud.

Relieful comunei Câineni se poate încadra în două tipuri caracteristice, diferenţiate după altitudine: un relief depresionar, intramontan sau de deal, unde altitudinea variază între 400 – 900 m, şi un relief montan cu înălţimi de peste 1.000 m. Altitudinile extreme sunt de 340 m la nivelul Văii Oltului, în Câinenii Mici, şi respectiv 2.361 m în vârful Budislavu, cel mai înalt vârf, Ciortea, de 2.462 m, aflându-se, din punct de vedere administrativ, pe teritoriul comunei Titeşti, deşi graniţa dintre cele două comune trece, pe o distanţă scurtă, şi prin muntele Ciortea.

Cele două trepte de relief fac parte din marea unitate a Carpaţilor Meridionali (Masivul Făgăraş – la est şi Masivul Parâng – la vest). În această zonă, cu relieful predominant muntos, se evidenţiază Valea Oltului, care pătrunde în Depresiunea Loviştei prin partea de nord a judeţului Vâlcea, la graniţa cu judeţul Sibiu, şi străbate comuna Câineni prin partea sa centrală, constituind o evidentă limită naturală între masivele muntoase menţionate.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *