Boişoara, comuna în care, în fiecare familie, este cel puţin un cioban

Cred că, fără excepţie, acesta este adevărul. Comuna cu trei sate, sate aruncate pe trei munţi, are toate şansele să se înscrie într-o carte naţională a recordurilor, fiind singura care are cel puţin un cioban în familie.

Numărul oilor din Boişoara este de ordinul zecilor de mii, este tradiţia cu care păstorii transilvăneni au venit aici şi au creat o aşezare într-o mare depresiune montană, ascunsă, ca într-o cetate, de vârfurile Făgăraşilor de vest.

Pe toate uliţele, cu case mari, se văd oameni cu clopul în cap, femei cu faţa albă şi cu accent de Ardeal, deloc de Oltenia. Este o comună atipică. Dacă în Câineniul vecin există o infuzie relativ redusă de olteni sau, în Titeşti, lumea s-a mai pestriţat, aici, la Boişoara, insula Ardealului rezistă prin port, prin cânt, prin zootehnie, prin grai.

Dacă cineva ar decupa Boişoara de pe harta Vâlcii şi ar pune-o în Ţara Moţilor, nu ar exista nicio contradicţie.

Munții cu pășuni verzi, căpiţele care urcă pe curburile de teren, gardurile din bârne, oile care sunt peste tot, oamenii care merg apăsat şi spun „No, bună zâua”, totul aici este o frescă a istoriei, păstrată elegant şi frumos până azi.

Nu am greşit când am scris, acum o lună, că Boişoara este cea mai frumoasă comună a Vâlcii. Ştiţi cum este primăvara la Boişoara? Plină de brânduşe, de iarbă proaspătă, de talăngi, de stele care luminează platourilor, de ai zice că Lacteea doar aici s-a zămislit.

În acest fundal al Loviştei, s-au păstrat tradiţiile. Fiecare din cele 800 de familii care compun Boişoara are măcar un păstor. Şi aşa va rămâne, spune primarul Mihai Sandolache.

„Timpul nostru e altul, curge între răvăşitul oilor, transhumanţă şi toate cele. Aşa a fost dintotdeauna. Restul lumii nu e ignorat. Boişorenii ştiu să trăiască şi în timpul acela concret, măsurat de societatea modernă, dar timpul nostru e sfânt, e pe interior. De aceea, tuturor le place aici”, spune edilul.

Şi aşa e. Nu există la Boişoara nimic care să nu îţi placă. În fiecare lună, mereu şi mereu, în acelaşi loc prin care trec, este mereu alt timp de interior şi parcă văd pentru prima dată Munţii Boişoarei…

Liviu POPESCU