Ardealul de sub Munte se reuneşte o dată pe An, la Învârtita Dorului, din Vaideeni

„Ardealul de sub munte’” aşa este cunoscut arealul ce se întinde din Oltenia mehedinţeană până spre Prahova, sub poalele Meridionalilor iar oamenii acestor locuri au fost numiţi iniţial de cei din vechiul regat ‘ungureni’, pentru că veniseră din Transilvania, ţinutul aflat sub stăpânire austro-ungară.

Cine sunt de fapt ungurenii? Mai ales în judeţul Vâlcea. Aproape toate localităţile aflate în zona nordică a judeţului au un cătun sau un sat care poartă denumirea de ‘ungureni’ sau după caz, „Munteni”. Aceştia sunt la bază păstori români, ardeleni, care au preferat să se aşeze la miazăzi de Carpaţii Meridionali, refuzînd să plătească taxele mari pe care Imperiul Habsburgic le percepea.

„Mai mult, în momentul când Biserica Ortodoxă a fost pusă la index de autorităţile maghiare, a fost un nou factor, care a dus la procesul migraţiei. La Vaideeni există povestea unui sat întreg din Ardeal care a migrat. Noi cunoşteam foarte bine locurile unde mergeam cu oile, de dincoace de Carpaţi şi a fost uşor să ne găsim o nouă casă”, spune primarul din Vaideeni, Daniel Băluţă, şi el urmaş al ciobanilor care au trecut munţii.

Există un fenomen masiv al migraţiei, sociologii definind-o ca una din cele mai mari depopulări a satelor româneşti din Transilvania. Cifrele arată numărul variind între 50.000 şi 100.000 de români transilvăneni care s-au aşezat din Mehedinţi şi până în Prahova, pe linia sudică a Carapaţilor Meridionali.

„Străinii”, „Ungurenii” sunt stră-străbunicii noştri care au trecut munţii dinspre Sibiu, la mijlocul secolului XVIII, alungaţi de stăpânirea austro-ungară care le impunea taxe foarte mari şi îi forţa să renunţe la ortodoxie. Au ajuns în arealul Subcarpaţilor Getici, în Podişul Mehedinţi, în depresiunea Loviştei şi în lunca Jiului şi şi-au păstrat obiceiurile şi portul. În urma acestei mişcări, Alexandru Ipsilanti, din solidaritate cu românii fugiţi din Transilvania, promulga în 1776 două “ispravnicate de ungureni”, acte fiscale care permiteau refugiaţilor să nu plătească nici o taxă sau impozit (sa fie cu toutul nedajnici) timp de şase luni, cât aveau nevoie ca să se stabilească în Valahia.

În lucrările de cercetare de la începutul secolului XX (N. M. Popp, 1933, 1940; I. Conea, 1939, ş.a) se arată că „în sectorul Subcarpaţilor Getici s-au conturat numeroase nuclee de aşezări cu imigranţi transilvăneni, numiţi de către populaţia băstinaşă cu apelativul de „ungureni” pentru că proveneau din teritorul aflat sub ocupaţie ungară şi austro-ungară.”

Ungurenii sunt cât se poate de români, cât se poate de ortodocşi şi cât se poate de asemănători în mentalul păstoresc. „Structura spaţiului mental „ungurenesc” respectă alcătuirea spaţiului mental românesc, luând acea formă piramidală în care baza sau fundamentul este reprezentată de pământ, căruia îi urmează în conştiinţa umană casa (gospodăria), apoi neamul identificat prin familie, dar şi etnie, ca la nivelul următor să fie plasată cutuma, lege nescrisă marcată de obiceiuri, tradiţii, folclor, urmată de mit, rod al explicării fenomenelor neînţelese de om cărora le atribuie valenţe supranaturale, iar în vârful piramidei este plasată Divinitatea care veghează asupra tuturor” (P. Cocean, 2005, preluare din teza L. F. Popa, 2012).

Astfel, începând cu secolul al XVIII-lea apar în judeţul Vâlcea localităţi cu specific păstoresc – Mălaia, Băbeni, Vaideeni, Boişoara, Voineasa, Milcoiu, Mihăeşti.

Aceste localităţi existau şi înainte de sosirea ciobanilor ungureni, dar localnicii nu aveau păstoritul ca ocupaţie, ci erau lucrători pe moşiile mănăstirilor din zonă – Hurez, Bistriţa, Arnota, Dintr-un Lemn, fie lucrau în exploatări forestiere, fie la moşiile unor boieri locali.

‘Novaci, Baia de Fier, Polovragi, Vaideeni fac parte sau sunt o anexă a Mărginimea Sibiului. Vâlcea de Nord este sudul Transilvaniei. Pentru că tot ce avem aici, la nivel de tradiţii, este moştenit de la păstorii veniţi de peste munţi, din Mărginimea Sibiului, din Săliştea, Răşinari, Jina sau din Vinerea, judeţul Alba’, mai spune Daniel Băluţă

În comuna Vaideeni,  există Jinăreni, Vinerenii, Săliştenii, neamuri cu istoria lor, adusă cu transhumanţa de dincolo de Carpaţi. Unul dintre cele mai cunoscute este neamul Vinerenilor. Mulţi medici şi dascăli vâlceni poartă acest nume – Vinereanu.
Toţi Vinerenii provin din comuna de păstori Vinerea, din judeţul Alba. Nu a mai contat dacă aveau la origine alt nume, în momentul când s-au aşezat în Vaideeni, localnici i-au definit cu acest apelativ – Vinereanu.

Alt neam cu care mândresc cei din Vaideeni este neamul Comănescu. Comăneştenii provin din familia ciobanului Coman, din Săliştea Sibiului. În prezent, cel mai ‘de seamă Comăneştean’ este Lazăr Comănescu, fost ambasador al României la Berlin şi actual ministru de externe al ţării noastre.

Există şi o altă legendă a Vaideeniului, care pleacă de dinainte de 1700, din Romosul Hunedoarei.

În 1206 o atestatare documentară pomeneşte numele unei localităţi din Hunedoara Romos o replică a RUMES-ului din Flandra locul de unde au venit primii colonişti saşi. O comuna aflată la poalele Parângului, în frumosul ţinut transilvan, unde românii şi saşii au construit o trainică aşezare care avea să fie de o importanţă crucială pentru…o anume localitate vâlceană. Unul din satele Ramosului, se numea atunci ca şi azi Vaideei…

Istoria zbuciumată a Romosului i-a unit pe oameni – români şi saşi, făcându-i să împartă şi bune şi rele. Au fost momente grele când printre treburile casei şi ale câmpului locuitorii mai aveau să reziste şi atacurilor tătarilor şi turcilor plătind tributul de vieţi omeneşti indiferent dacă erau saşi sau români.

Puţin a lipsit ca în urma invaziei din 1438, întreaga populaţie a Romosului să dispară. Supraviţuitorii s-au retras în munţi. Printre care un sat întreg, Vaideei. Aceştia nu s-au mai întors şi au continuat exodul dincoace de Carpaţi, găsind loc de aşezare între două râuri, Cerna şi Luncavăţ. Cei care au rămas, romosenii, după 41 de ani, când turcii au fost înfrânţi în bătălia de la Câmpia Pâinii, s-au răzbunat cumplit nimicind rămăşiţele armatei turceşti pe locul care acum se numeşte ”Pîrâul turcului”.

Hunedorenii din satul Vaideei au dat aşezarii pe care au constituit-o aici, dincoace de Carpaţi, denumirea de Vaideeni. Hrisoavele de la arhive spune că Vaideeniul „isi are originea dupa satul Vai de Ei sau satul Vaidei din comuna Romos, judetul Hunedoara, cand in urma navalirii hoardelor tatare din anii 1241 – 1243, satul Vaidei a fost distrus iar o perte din locuitori au trecut muntii si s-au asezat pe aceste meleaguri”.

Satul Vai de Ei a supravietuit pana la sfarsitul sec. al XVIII-lea, cand s-a marit prin venirea marginenilor si a primit numele de Vaideeni. In “Conferinţa ţinută la Casa Şcoalelor” (1912), Emmanuel de Martonne a susţinut de fapt un curs de geografie socială comparată. In urma peregrinărilor sale prin Carpaţi, geograful francez a asociat “pendularea regulată” a turmelor de oi intre locurile de “vărat” şi “iernat” cu procesul de transhumanţă existent in Franţa, in Alpi, Pirinei şi Cevennes. O altă asemănare a fost surprinsă intre procesul de numărătoare la schelă a oilor şi acele “lies et passeries” din Pirinei, situate pe ruta oilor spaniolilor ce se indreptau la iernat spre Franţa.

O poveste care nu trebuie uitată despre originile păstorilor noştri de la vest de Vâlcea,o istorie care se duce în urmă cu aproape 1000 de ani, până spre îndepărtată Flandră…

Cei din Vaideeni se reunesc o dată pe an, la finele lunii iunie,  la ‘Învărtita Dorului’. Oameni din mai mult de 10 judeţe sunt prezenţi pentru a se reîntregi, după sute de ani. Sunt evident ‘paternii’, din regiunile de păstori din Ardeal – Sibiu, Alba, Hunedoara, Braşov şi ‘descendenţii’, din vechiul regat – Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
 Îi unesc aceeaşi muzică, folclorul tradiţional păstoresc, portul în alb şi negru, binecunoscutul produs culinar ‘tocanul de oaie’, clopul şi multă voie bună.
În prezent, pe culoarele transhumanţei de odinioară se lucrează la un masterplan în turism. Astfel, Munţii Parângului vor fi traversaţi de şosele, vor apărea staţiuni turistice, unele cu specific agro, altele cu pârtii de schi. Mulţi ciobani şi-au deschis pensiuni. Şi să nu uităm de Transalpina, drumul care reuneşte zone cu tradiţie în păstorit, Novaciul şi Sebeşul

‘Numai cei care nu ştiu să se adapteze la noile reguli ale economiei nu reuşesc. Ciobanii sunt cei care nu au cunoscut colectivul (colectivizarea – n.r.), nu au ştiu ce este aceea constrângere. Ei au mintea limpede şi iniţiativă’, a declarat Băluţă.

Liviu POPESCU