Aproape omorât de mineri în iunie 1990, Părintele Valerian i-a iertat pe Iliescu şi fesenişti

A fost călcat în picioare la mineriadă. Pe 14 iunie 1990, minerii şi un grup de „bucureşteni de bine” l-au recunoscut, chipul său din filmul „Drumeţ în calea lupilor” a fost uşor de zărit prin mulţimea de protestatari. „El e! Şi el a strigat Jos Iliescu! Moarte intelectualilor”. Un grup de zdrahoni l-au pus jos şi au început să care pumni şi picioare în…actorul Dragoş Pâslaru. L-au lovit cu o ţepuşă.

A fost arestat, dus cu duba şi ţinut în arestul IGPR. Dar, în momentul în care primea răngi în cap de la mineri, a văzut crucea bisericii Colţea. Iată ce spunea actualul părinte Valerian într-un interviu acordat în urmă cu doi ani:

„(…) eu spun că Dumnezeu a trimis lucrul acela ca să pot plăti o parte din păcatele grele pe care le-aveam, şi atunci mi-a dat o astfel de trăire. Personal, mie mi-a servit această experienţă extraordinar de mult. De ce? În primul rând, pentru că nu am fugit în faţa primejdiei, am stat să o primesc… Doar mi-am înălţat ochii… şi-atunci am văzut crucea de pe bisericuţa „Sfânta Ana“ de la Colţea. (…) A fost ceva fără gând, fără cuvânt. Am văzut crucea şi m-am bucurat enorm, atât! Ceea ce s-a declanşat în fiinţa mea … nu poate fi redat în cuvinte”.

Părintele Valerian i-a iertat pe agresori şi, cu siguranţă, şi pe Ion Iliescu şi puterea FSN de atunci.

“Nu m-au bătut, m-au torturat! Fusesem în Piața Universității… Acolo mă limpezisem, cunoscusem oameni care erau și sunt stâlpi ai societății! Cu puțin timp înainte, Marian Munteanu mi-a zis că eram urmăriți și condamnați la moarte! Cine putea asta pe atunci? Au vrut să mă omoare. M-au lovit cu o bâtă cu țepi ascuțiți la cap”, spune părintele Valerian

“Am căzut, dar vedeam de deasupra. Sufletul meu a strigat: Am murit! În sfârșit, am murit!. Am fost foarte fericit. N-am mai întâlnit starea aia! M-au tot lovit și nu muream… Acum ceva vreme m-am trezit la Frăsinei cu doi procurori. Vroiau să mă facă să intru în proces împotriva lui Iliescu. Eu le-am spus că nu mai am nimic, cu nimeni! Și ei mi-au zis că am fost torturat de maiorul, pe atunci, Truțulescu. Am auzit că a ajuns la pușcărie!”.

Acum, după 25 de ani de atunci, la schitul Pătrunsa, într-o mănăstire retrasă din calea civilizaţiei şi a ispitelor, stă acest monah.

De la Bărbăteşti, un drum prin pădure de 7 km duce la acest mic loc de sfinţenie, Pătrunsa. Aici, natura vorbeşte, copacii spun psalmi, iar tufele de măceş sunt îngerii din rai. E linişte în această grădină a Dumnezeirii. Aici a ales Valerian să rămână, pentru Dumnezeu şi întru Dumnnezeu.

AP