Aproape 10 miliarde de lei vechi alocați comunei Milcoiu pentru mai multe zone calamitate
Aceste sume vor fi folosite pentru lucrări de punere în siguranţă a bazinului de alimentare cu apă din satul Ciuteşti, lucrări de refacere şi consolidare platformă drum de interes local Valea Comencii și lucrări de consolidare platformă drum de interes local (strada Vagani), punctulTurlescu, satul Milcoiu.
Pentru aceste lucrări guvernul a alocat peste 960 mii lei.
Primarul Daniel Muşat mai are în lucru şi alte proiecte, dar prioritatea o reprezintă remedierea alunecărilor de teren.
“Avem mai multe locaţii unde alunecările de teren au făcut ravagii. Este o localitate aşezată din păcate pe un sol foarte nisipos, sunt multe sate unde drumurile sunt dificil de executat, pentru că aici, avem în costuri stabilzarea solului. Sunt foarte multe ape subterane, inflitraţii. Dar la ultima alocare de fonduri, guvernul ne-a avut în vedere”, spune primarul Daniel Muşat.
Alte proiecte care urmează să fie lansate pe Planul Național de Investiții sunt cele care privesc rețeaua de drumuri.