Anul 2023 a dublat veniturile din bazinul Bălceștiului (Bălcești, Ghioroiu, Lăcusteni, Diculești, Făurești, Laloșu), de la 3,2 milioane la 6,7 milioane lei

Când vorbim de sudul județului Vâlcea, multă lume ar înclina să spună că este zona săracă, zona care trage în jos județul, că aici diferențele sunt uriașe între Vâlcea septentrională și restul. Clișee care sunt contrazise din ce în ce mai mult de realitatea din teren.

Acum zece ani așa este, zona din sud era una compromisă, destul de retardă economic, din multe de puncte de vedere. Cifrele pe care le produceau aceste mici localități din jurul orașului Bălcești, inclusiv centrul urban, nu depășeau valoarea de 1 milion de lei. Din care Bălceștiul aducea un aport financiar de 700 de mii lei.

În 2010, valoarea veniturilor era sub 900 mii lei iar anterior integrării în UE, această zonă atingea cu greu 400 mii lei.

În 2021, veniturile din cele 6 localități însumau  2,9 milioane ca valori iar în 2022, sumele au ajuns la 3,2 milioane lei.

 

Bălcești – miracolul economic al sudului. 

Veche comună până în 2003, târgul de pe Olteț de acum mai bine de un secol, orășelul care păstrează bine o patină a timpului, cu casele vechi ale târgoveților de veac 20, începe timid să aibă o carte de vizită. Cine calcă pentru prima dată în Bălcești, realizează că nu intră întocmai într-un oraș sărac, ci un oraș care se străduiește să găsească o identitate economică.

Între agricultură și mica industrie, cu o industrie de servicii bine conturată, Bălceștiul cu 600 de lei per capita și cu aproape 3 milioane de lei venituri totale,  este al 12 în clasamentul economic general al Vâlcii.  O creștere substanțială de la, 431 lei per capita în Vâlcea și cu venituri totale de 2,09 milioane lei în 2022.

Bălceștiul poate fi numit un mic pol regional pentru cele 5-6 localități din zonă. De multe ori am auzit oameni din comunele vecine care merg la Bălcești, ca la centru unde se găsesc ”de toate”. Asta se vede la orice oră a zilei, un centru tipic oltenesc, agitat, plin de târgoveți, de liceeni, de oameni aflați în tranzit. Are o dinamică acest orășel, unde mici afaceri se împletesc cu industria serviciilor.

De ce orașul place? Pentru că investuițiile de peste 20 milioane de euro care au fost implementate aici, fonduri europene, încep să-și spună efectul. Orașul are drumuri, are clădiri renovate, are un liceu modern, o școală reabilitată, aici funcționează o școală profesională unde există concurență și unde avem elevi care învată meserie în industria agro-zoo. Da, aici ies tractoriști, și din aceia buni pentru care marile ferme și coooperații agricole se bat să-i angajeze. Și se lucrează la vechiul și noul spital orășenesc. Se extind gazele, se modernizează drumuri. Anul acesta se creează un serviciu public de transport. Se vor amenaja parcuri iar centrul civici intră în reabilitare.

Bălceștiul așadar se adaptează zonei, se bucură de legăturile directe cu Craiova, capitala regiunii și numără foarte mulți antreprenori. Este un oraș care raportat la populația are peste 100 de mici administratori de firme.

Așa cum am spus, are chiar și niște făbricuțe și Constantin Aleca lucrează la documentații care privesc atragerea de noi fonduri europene.

”În tot ce înseamnă instituții publice, vom  ridica blocuri noi pentru tineri, da, nea-m propus să devenim un centru regional aici pe Vâlcea, la limita între județe. Asta facem și asta este soluția noastră. Orașul nu putea ieși din zona săracă a economiei fără spriinul fondurilor europene. La care se adaugă complementar, fondurile guvernamentale. Vrem să atragem investitori, este clar că cu cât mai multe IMM-uri cu atât bugetul este mai mare, o forță salarială care se dimensionează și crește nivelul de trai”, susține Aleca. Orașul are gaze, apă, canalizare și se află la aproximativ 40 km de Craiova.

Așadar, micuțul Bălcești, are perspective de dezvoltare, dacă privim cifrele din urmă, vorbim de o dinamică și asta este în sensul pozitiv al axei economice.

 

Lăcusteni – localitatea care și-a recâștigat credibilitatea financiară

Deși este o comună care a fost paralizată de ani buni, prin prisma unor mari deficiențe de administrare a fondurilor, administrația Bocșaru care a preluat această ”moștenire” a reușit să echilibreze situația.

Deși este o comună mică, are venituri de 707 mii lei ((552 per capita), o creștere uriață față de 2022, când Lăcusteniul a adunat 190 mii lei și 200 lei pe cap de  locuitor. Este un fapt îmbucurător, pentru această localitate care până acum ceva ani se zbătea în recorduri negative pe toate palierele. Un întreg hățiș de procese și convulsii puneau pune în pericol inclusiv existența localității, fiind printre puținele care putea să dispară chiar juridic de pe hartă. Azi însă Lăcusteniul atrage orășeni în căutarea unei case de vacanță.

”Când am ajuns primar aveam bănuială despre ce mă așteaptă dar nici chiar atât de râu cum a fost în realitate. Am rămas fără tot, utilaje, electrocasnicele primăriei, mobilier, situația era critică. Mergeam la orice instituție financiară, publică din județ, din București și toate păreau bune până când aflau de unde sunt. ”A, Lăcusteni” și se lăsa tăcerea. A fost greu. Eram primăria condamnată la plata unei sume care depășea de aproape 10 ori bugetul nostru anual. Oricine cred că ar fi renunțat în locul meu. Dar nu am renunțat. Și vreau să spun că în acești 8 ani, am scos la lumină. Am atras proiecte care depășesc de zeci de ori datoria. Doar în aceste zile semnăm ordinul de începere al unui program amplu de asfaltare de aproape 3 milioane de euro”, spune Bocșaru.

Recent a avut loc recepția extinderii de apă și canalizare. Primăria ineveștețe în școli, are alte proiecte în lucru și a atras investitori în zonă.

După 8 ani, numele comunei Lăcusteni a fost reabilitat. Dar cu cât efort și câtă greutate.

Acesta își dorește o scoală modernă și are proiecte în acest sens, un mic centru cultural, și o promovare a acestei frumoase comune situată aici, între dealurile din sud-vestul Vâlcii.

Ponderea agriculturii și a arendelor este cea mai mare din PIB-ul localității și acesta spune că orice investitor în agro-industrie este binevenit în Lăcusteni.

Comuna așadar este un exemplu reușit despre ieșirea dintr-o criză financiară care părea a pune lacătul pe primărie și deschiderea unui traseu care poate avantaja pe viitor această zonă a Vâlcii.

Ghioroiu, localitatea care a părăsit zona subdezvoltată a clasamentului

Ani buni, comuna a fost uitată de autorități. Din 1990 până în urmă cu ceva vreme, localitatea a fost în zona neagră a economiei. Aproape 3 decenii de ani, declinul social, economic și demografic a pus localitatea la indexul dezastrului.

O localitate ignorată, mai degrabă similară comunelor sărace din zona dunăreană a Olteniei, Ghioroiu sub administrația Predescu a început timid să caute un spațiu nou, noi axe, o redefinire, pentru a ieși din colapsul în care dezinteresul celor care au guvernat-o, au trimis-o.  Veniturile proprii, surprinzător de bine au ajuns la 702 mii lei (528 per capita) față de 180 mii lei în 2022.

Faptul că deși are un potențial uriaș, are variante de a comunica în exterior cu 2 județe, nu a fost pentru nimeni o prioritate. Comuna Ghioroiu poate fi un foarte bun nod rutier între trei județe, dar din păcate, azi, drumul se înfundă aici. Chiar și cea mai scurtă cale spre Râmnic, prin Vâleni nu este reabilitată.

În 2024 în Ghioroiu se implementează mai multe proiecte, cu fonduri europene și guvernamentale. Este vorba de eficientizare energetică a școlii gimnaziale, două stații electrice de încărcare, achiziția unui buldoexecavator, dotarea școlii cu echipente IT și mobilier urban, asfaltarea a nu mai puțin de 6 km de drumuri, din care până în prezent au fost reabilitați 3 km. Un parc fotovolataic pentru asigurarea costurilor cu energia electrică, un nou sediu administrative. A fost reabilitat dispensarul uman și centrul cultural.
Totodată, edilul spune că se are în vedere  amenajarea de zone de agrement, deschiderea spre agenți economici din zona agro, o creștere veniturilor proprii, substanțială în anii care urmează și demersuri pentru reabilitarea celor două drumuri, spre Gorj și Dolj.

Diculești, treptat o localitate care devine una europeană

Comuna nou înființată, localitatea a reușit anul acesta să adunce 816.000 lei, aproape triplu față de 2022 când a strâns doar 304 mii venituri, datorându-se micilor agenți economici dar și unui mare concern agro-industrial. 

”Normal că nu este ceea ce ne dorim. Dar asta este zona și eforturile noastre sunt tocmai pentru a atrage agenți economic cât mai mulți. O economie privată colectează resurse financiare, contribuie la un buget consistent, creează locuri de muncă. Noi suntem în discuții la această oră cu investitori care doresc să dezvolte aici afaceri. Suntem complet deschiși pentru astfel de oportunități. Din păcate ne lispsesc gazele. Mulți oameni de afaceri vor gaze. Un mare concern avicol dorea să aibă aici active, lipsa gazelor a fost o problemă. În rest da, avem cam toată infrastructură asigurată, cu ultimele proiecte putem spune că vom sta bine la toate utilitățile, de mâine dăm drumul la programul de reabilitare drumuri”, spune primarul Armand Cupăreanu.

Edilul susține că poziționarea comunei aproape de drumul național al Craiovei, în apropierea Bălceștiului sunt avantaje conomice utile pentru cei care vor să investească în zonă.

Din punct de vedere agricol, localitatea are peste 80% din suprafață arendată, stă foarte bine la capitolul cadastrare și intabulare. Are un procent de populație tânără și potrivit lui Cupăreanu, se poate vorbi de un orizont bun financiar.

Administrația pregătește proiecte pe energia verde prin PNRR iar în acest an va implementa proiectele pe Anghel Saligny și anume finalizarea ultimilor 7 km de drumuri dar și demararea construcției sălii de sport și a unei subunități ISU.

 

Făurești, un echilibru între industrie și agricultură, benefic pentru economia localității

Vechi centru al industrie extractive, comuna este în situația de a căută o definiție economică, pe viitor. Cu venituri proprii de 730 mii lei, de peste 3 ori mai mari decât în 2022 când erau  232 mii lei, Marius Irimia spune că este nevoie de investitori privați.

”Am fost un centru al industriei petroliere. Multă vreme economia localității noastre a mers pe acest culoar. Care din păcate s-a restrâns foarte mult în ultimii ani. Acum a rămas agricultura. Dar ne păstrăm optimismul. Avem discuții avansate cu un mare investitor privat și să sperăm că lucrurile se vor concretiza și atunci altfel vor sta lucrurile pentru comuna noastră și pentru întreaga regiune. Suntem într-un program economic prin care se vor finanța 26 de mici afaceri în Făurești.  De altfel toată această zonă riverană drumului județean va fi deschis afacerilor. Am demarat deja  proiect integrat care cuprinde extindere sistem alimentare cu apă potabilă și canalizare pe o distanță de 12 kilometri.  Concomitent cu acesta avem și proiect care vizează asfaltarea a altor drumuri  dar și reabilitarea și, implicit, modernizarea unei grădinițe și a unui cămin cultural. Se lucrează la sala polivalentă și avem un parc fotovoltaic în așteptarea finanțării. Sunt investiții și proiecte publice. Care pot genera sau stimula eventuali oameni de afaceri să vină aici”, spune Marius Irimia.

Furești se află astfel în antecamera unei dezvoltări economice de durată. O reușită a investițiilor private care se prefigurează a se produce aici, ar schimba cu totul nu doar bugetul de venituri al localității dar ar avea consecințe durabile pentru economia județului Vâlcea. Aici, rolul administrației publice locale este unul determinant. Viitorul va demonstra dacă pariul economic de la Făurești va da rezultate la finalul anului 2024.

Laloșu, o capitală agricolă a Vâlcii de Sud.

Cu venituri de 856 mii lei (351 per capita), de 4 ori mai mari decât în 2022 când au fost  276 mii lei (116 lei per capita), comuna Laloșu  se consacră deja pe zona agricolă, având cele mai întise suprafețe arabile utilizate.

Laloșu este una din cele mai dezvoltate localități agricole ale acestei părți de județ. Arende întinse, zonă cerealieră, culturi de rapiță și nu numai, în comună se practică la scare mare agricultura cooperativizată.

”Relieful permite o agricultură intensivă, resursa naturală a țării este una uriașă. Economia are nevoie de agricultură și mare parte din această ramură înseamnă o contribuție masivă la PIB. Când vorbim de creșterea economică a unei țări, ne bazăm pe acest aspect economic. Laloșu este o comună unde așteptăm investitorii în agro-industrie, pentru procesarea industrială a producției agricole”, spune primarul Adrian Ruja.

Laloșu, care este grânarul Vâlcii, are peste 80% din suprafața agricolă arendată, nu mai puțin de 3 societăți mari sunt prezente aici în afară altora mai mici.

Potrivit primaului Adrian Ruja, în acest an se lucrează la înființarea rețelei de apă uzată și la stația de de epurare. Valoarea proiectului se ridică la 15.000.000 lei, fonduri pe care edilul le-a obținut de la Ministerul Dezvoltării.

Cu o rețea de canalizare de 21 de kilometri, Laloșu va avea aproape 90% din comună acoperită, în condițiile în care alimetntare cu apă este peste tot.

Primăria Laloșu a obținut prin PNRR, componenta 10 și componenta 5, sumele necesare pentru digitalizarea instituției, camere de supraveghere, realizarea GIS, necesară pentru Planul Urbanistic General.

Ruja susține și faptul că localitatea are un mare avantaj fiind la 20 de km de drumul expres, Autostrada Ford, cum mai este numită șoseaua de mare viteză dintre Craiova și Pitești. Un aspect care poate stimula investitiile private în localitate.

În concluzie, această zonă a Vâlcii, arealul sau ”municipalitatea Bălceștiului” colectează în 2023 undeva aproape de 6,77 milioane lei, în creștere cu 106% față de anul 2022 când zona a colectat 3,28 milioane lei. Un avans considerabil pentru cele 6 localități din care aproape jumătate o asigură orașul Bălcești

În concluzie, nu mai putem vorbi despre un sud sărac, dimpotrivă agricultura, serviciile și mica industrie dublează economia zonei, în paralel cu investițiile publice. Dar zona este legată foarte mult de restul Olteniei de Câmpie. Poate că viitorul va și mai norocos odată cu marile investiții private anunțate așa cum spus, la Făurești. Și de ce nu, Bălceștiul poate fi oportun și pentru alte tipuri de industrii dat fiind apropierea acestuia de zona industrială a Craiovei.

Vom vedea la finele anului 2024 care au fost plusurile zonei și cum s-au reflectat acestea în bugetele de venituri proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *