Antonescu: Nu mai candidez la conducerea PNL
Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a anunțat miercuri că nu va mai candida la șefia partidului la Congresul extraordinar din luna iunie.
„Dacă ar fi existat doar candidați a căror temă să fie întoarcerea în curtea PSD aș fi intrat în luptă pentru a împiedica acest lucru. Nu este cazul!”, a spus Antonescu, la finalul Delegației Permanente a PNL.
Președintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a anunțat că îl susține pe Klaus Iohannis pentru președinția partidului.
„De bună seamă că susțin candidatura lui Klaus Iohannis, de altfel noi suntem în acest Congres extraordinar în urma demisiei lui Klaus Iohannis, pentru că, așa cum am anunțat dinainte de alegeri, în situația în care demisionam, Klaus Iohannis, ca prim—vicepreședinte în exercițiu al partidului, prelua oricum prerogativele de președinte. Nu vreau să se înțeleagă de aici că aș defavoriza candidatura domnului Ghișe cu ceva sau a altcuiva, sunt încă președintele partidului, am obligații comune față de toți membrii acestui partid. Salut în egală măsură și candidatura domnului Iohannis, și a domnului Ghișe și salut orice altă candidatură s-ar mai depune statutar. PNL a fost mereu un partid al competiției și sunt egal bucuros în fața candidaturilor”, a spus Antonescu, la finalul ședinței Delegației Permanente a PNL.
Crin Antonescu a precizat că Iohannis a cerut derogare statutară de la vechime pentru a putea candida la o funcție în conducerea PNL, iar Ioan Ghișe și-a anunțat candidatura la președinția partidului. El a afirmat că Ludovic Orban a renunțat la candidatura anunțată în prealabil pentru președinția PNL.
„Nu înseamnă că aceste candidaturi anunțate sunt singurele care vor fi în Congres, s-ar putea să mai existe și altele, termenele de depunere a candidaturilor este până în preajma Congresului. Nu știu dacă vor fi și alte candidaturi sau nu”, a arătat Antonescu. AGERPRES